Archives: April 2010

La nord

Saptamana trecuta, la nord de noi, au murit 12 oameni. O platforma detinuta de firma Transocean si exploatata de BP a explodat.

In prezent,Platforma in flacari 3 zilnic in Golful Mexic se varsa 160 de metrii cubi de petrol. Situatia din pacate poate continua inca cateva luni.

BP, impreuna cu Tranocean, cauta solutii de a opri scurgerea, insa se pare ca lucrurile nu se vor schimba foarte curand.

BP, prin politica foarte agresiva de HSE, a devenit cosmarul oricarui subcontractor de servicii petroliere cand vine vorba de norme de securitate. Totul trebuie verificat si raportat.

Reprezentantii BP bat obrazul oricarui subcontractor care nu poarta casca de protectie, iar cand cineva se taie la deget, munti de hartogaraie se inalta rapid.

Insa incidente grave se intampla chiar in propria ograda.

Uneori, ca sa nu ai accidente si sa nu iti alterezi imaginea, trebuie sa respecti normele de protectia muncii, nu doar sa vorbesti despre ele.

Platforma in flacari 1 Platforma in flacari 2

Geologie

Pana acum am avut o “calatorie” buna. Munca, cunostiinte noi asimilate, vestile bune in general de acasa, dar mai ales planurile de viitor ma fac un pic euforic. La mai putin de 2 saptamani de a ma intoarce in Bucuresti am moralul mai mult decat decent.

Izolarea noastra de lume insa s-a acutizat din cauza eruptiei vulcanului din Islanda. Paralizarea temporara a zborurilor peste Atlantic a produs intarzieri ale schimbului de echipaj. Sunt aici baieti care ar fi trebuit sa fie acasa de mai bine de 5 zile. Biletele de avion pentru ei au ajuns ieri, insa marea este acum agitata – valuri de peste 3 metrii – ceea ce face aterizarea elicopterului imposibila.

Insa lumea seismicii nu se poate opri. Oamenii, cei care fac masinile sa mearga, trebuie sa le pazeasca in continuare, peste program. Notiunea de “forta majora” a fost inventata pentru a conserva profitul chiar in conditiile in care termenii contractuali nu sunt indepliniti.

In mijlocul acestor evenimente am putut asista la modul in care Europa si-a tratat prizonierii: crescand preturile la hoteluri si la biletele de tren.

Pe fondul acestor profituri nejustificate si imorale, marile piete bursiere reclama piederi semnificative. Chiar si pretul petrolului, o marfa care nu are nimic de a face cu norul de cenusa vulcanica sau trasportul aerian, da vina pe geologie pentru scaderea pretului.

Traim intr-o lume in care notiunea de dezvoltare durabila exista doar teoretic, iar specula, cand are la orizont spectrul profitului, capata dimensiuni biblice.

Companiile feroviare europene au avut o sansa istorica de a face dovada unui transport alternativ mai comod si mai ieftin decat avionul. Insa prin cresterea temporara a pretului s-au asigurat ca pasagerii care au scos mai multi bani din buzunar nu vor mai folosi si a doua oara caile ferate.

Pietele bursiere si-au aratat adevarata fata – un magazin de vise – care nu are nicio legatura cu bunurile sau serviciile care exista concret pe piata. Cea mai mica adiere de vant poate schimba “politica de investii” a celor care tranzactioneaza actiuni (adica a speculantilor bursieri), scazand sau crescand valoarea unor companii, independent de rezultatele concrete ale acestora.

Profitul pe termen scurt ne guverneaza existenta si ne alunga viziunea pe termen lung. Geologia ne arata doar adevarul care se ascunde dincolo de suprafata.

Marinari

Facem parte din echipaje diferite – el tine de echipa maritima, eu de cea seismica. Ne-am intersectat de mai multe ori pe puntile vaporului. Totdeauna ne-am salut politicos si ne-am zambit cordial.

Astazi l-am zarit mancand singur in sala de mese. Mi-am facut un ceai verde cu miere si lapte si m-am asezat langa el.

Am inceput sa vorbim despre incercarile mele nereusite de a rupe cateva cuvinte in norvegiana. La un moment dat dialogul a devenit mai personal si mai animat.

- Cati ani ai? ma intreaba cand ii spun ca ma pregatesc sa ma mut pentru 2-3 ani in Olanda pentru a face un master acolo.

- 31, ii raspund.

- Esti de doua ori mai tanar ca mine, imi raspunde zambind. Doi-trei ani nu inseamna nimic la varsta ta.

- Nu poate fi adevarat, am exclamat. Intr-adevar, este greu de crezut ca norvegianul marunt din fata mea poate avea 60 de ani. Parul si barba scurta carunte ii pun in evidenta pielea bronzata, iar tricoul ii acopera muschii zvelti.

- Anul acesta, in decembrie, fac 60, imi raspunde zambind. Sunt pe mare din ’67, continua sa imi povestesca. Am lucrat cinci ani pe un vas de pescuit, iar apoi, dupa o pauza de 6-7 luni in care am condus camioane, m-am reintors pe valuri. Am 4 copii, trei baieti si o fata. Cel mai tanar are 28 de ani, iar cel mai in varsta 34. Doi dintre baieti mei sunt si ei marinari. Am noua nepoti, suntem o familie mare, incheie mandru.

In sala de mese suntem numai noi doi: un marinar carunt, cu o experienta de 43 de ani pe valuri, cu familie numeroasa care il asteapta acasa, bronz perfect si muschi antrenati. In fata lui sta un ochelarist de doua ori mai tanar, care isi doreste ca la varsta interlocutorului sau sa fie si el la fel de implinit sufleteste.

Company man

Cu 4 ani in urma imi priveam cu spaima colegii incapabili sa vorbeasca sau sa se gandeasca la altceva in afara de servici.

Prin aeroporturi, in drumul catre casa casa sau, dimpotriva, catre mare, auzeam in jurul meu numai discutii si explicatii legate de profesie, planuri de viitor legate de cariera sau amintiri si povestiri legate de activitatea profesionala. Toti erau “company man” de manual.

In aceasta lume stramta ma simteam special, as putea spune superior; eu aveam un universul mult mai vast de activitati si ganduri colaterale. Pentru mine serviciul era mijloc, nu scop.

Anii insa au trecut. Activitatile s-au redus dramatic, gravitand disciplinat in jurul serviciului si a familei. Gandurile au ramas, insa nesustinute de actiuni, s-au rusinat de propria inconsecventa si au devenit mult mai timide.

Acum ma simt mult mai confortabil acum sa vorbesc despre vreme, despre servici si macro-economie. Mi-e teama sa vorbesc despre ce simt sau despre ce as vrea sa fac. M-am transformat in ceea ce nu demult obisnuia sa ma amuze sau, mai rau, sa ma indigneze. Sunt un “company man” incipient, insa cu potential.

Poate ca asta inseamna maturitate – un lung sir de compromisuri si negocieri cu planurile tineretii.

Sau poate calatoria inceputa nu de mult m-a dus departe de locul unde credeam ca voi ajunge. Si nu am avut niciodata o sansa reala de a ajunge acolo unde imi doream.