jurnal acspot

Ne-am trezit la 05:30. Dupa dus eram prea obosit sa mai fac cafeaua noastra. Asa ca am invitat-o pe A. sa ne consumam ritualul intr-un Petrom, pardon, am vrut sa zic OMV. Era in drumul nostru catre Olanesti.

Ne-am inceput rapid calatoria. Am traversat cel mai mare oras dambovitean relativ repede datorita orei propice (06:30) si am accelerat pe A1 catre Pitesti. La kilometrul 49 ne-am oprit si mi-am tratat nevasta cu o cafea si un sandwich.

Pentru ca sunt un tip care respecta legea chiar si atunci cand acest lucru este complet nejustificat, am cumparat si o rovinieta valabila pe 1 an. Nu am putut sa remarc ca concomitent cu scaderea dramatica a calitatii retelei de drumuri nationale, tarifele de utilizare ale acesteia – asa numita rovigneta – au crescut substantial: 115 lei.

Dupa ce am terminat treburile administrative la Pausesti-Maglasi si Olanesti ne-am intors pe o ploaie deasa in Cheia. La stana din varful dealului ne asteptau telemea de oaie si un miel.

Am parasit rapid drumul asfaltat si am inceput sa urcam anevoie cu masina drumul de tractor ce inconjoara versantul. La prima portiunea mai lata a “drumului” am oprit si impreuna cu A. am luat-o la picior prin iarba uda catre teiul batran si impozant din varful dealului; in spatele lui era stana.

Dupa ce am sarit paraul umflat de ploaie am pregatit doua bate cu care sa ne aparam de cainii ciobanesti. Curand, ca sa urcam mai usor, am inceput sa le folosim ca toiage. Poteca era transformata in noroi, iar iarba uda facea fiecare pas nesigur.

De la tei am inceput sa avansam aproape unul de altul. Precautiile noastre au fost insa inutile. Cainii, din cauza ploii, nu ne-au simtit decat atunci cand am strigat “Buna ziua”. Abia atunci au aparut niste dulai destul de subrezi, care s-au oprit rapid din hamait la aparitia ciobanului.

Ni se spune ca eram asteptati abia a doua zi. Insa mielul putea fi pregatit rapid. Este un lucru bun, cu atat mai mult cu cat in mana am 2 sacose goale pe care scrie Auchan si Cora (ce sa-i faci, francofonia salveaza Romania).

Intre timp ploaia s-a oprit, iar poiana marginita de ciresi a devenit mai agreabila.

Dupa ce a bagat oile in tarc, cioabanul revine cu un berbecut zdravan si cuminte in brate. Ma roaga sa il tin pana se intoarce cu cutitul. Este inocent si mai are putin de trait.

A. il priveste cu ochi umezi si zice sa nu il taiem. Foamea primeaza in fata lacrimilor. Il tin si mai vartos si il dau apoi ciobanului care a revenit cu cutitul. 5 metrii mai incolo lama de metal ii taie gatul si sangele tasneste. Mielul se zbate in tacere insa cu vlaga din ce in ce mai putina. Cainii il inconjoara si incep sa linga sangele din iarba. A. priveste orizontul cu capul intors.

Ciobanul taie o cracuta din marul din apropiere, face o taietura micuta pe piciorul drept din spate al mielului si apoi baga cracuta prin taietura intre piele si carne. Se asigura ca exista un spatiu gol intre taietura si zona burtii. Apoi incepe sa sufle aer prin taietura, iar mielul se umfla ca o minge. Ma gandesc ca asta va ajuta la jupuirea lui.

Intr-adevar, dupa niste taieturi precise facute pe picioare, burta si in jurul gatului, mielul este agatat de un mar, jupuit si apoi spintecat; praturele este spalat si recuperat, iar intenstinele aruncate.

Toata operatia, de cand l-am tinut in brate si momentul in care a ajuns o carcasa numai buna de gatit a durat mai putin de 30 de minute. Il bag in niste saci de plastic si apoi in punga de rafie Cora. Telemeaua o pun in punga de la Auchan.

O luam la vale cu sacosele pline, bucurosi de produsele eco.

A doua zi am mancat ciorba si friptura de miel, asezonate cu drob. Un pranz delicios gatit de socrii si laudat de A.