Archives: September 2010

Reintoarcerea inspiratiei

BD imi trimite regulat tot felul de emailuri ce descriu drama barbatului incatusat de viata alaturi de tovarasa de drum. Astazi mi-a trimis unul nou numit “Helanca” ce descrie povestea unui barbat ce in tinerete era un motociclist inrait, purta numai tricouri negre, blugi crestati, cizme de motociclist si avea parul lung. Intervine ceasul rau cand se insoara cu cea care il place asa cum e. Decizia este luata dupa ce ea ii declara “Tu esti barbatul viselor mele. Esti atat de… macho, indraznet si… liber“.

Urmeaza 12 ani de numeroase concesii prin care femeia ii cere barbatului ei sa renunte la elementele lui definitorii, elementele seductiei intiale, batalii numeroase pierdute in “oceanul ei de lacrimi”, ce au drept rezultat trasformarea tanarului nostru intr-un un pampalau asuprit, care se simtea naspa si avea parul scurt.

Urmeaza momentul care confirma (a cata oara) faptul ca femeia nu stie niciodata ce vrea in viata. Pampalaul este parasit cu urmatoarele cuvinte: “Nu te mai iubesc, te-ai schimbat atat de mult. Nu mai esti omul pe care l-am cunoscut eu odata.

Acest email care nu aduce nicio perspectiva noua asupra relatiilor de durata femeie – barbat m-a facut sa iau telefonul si sa imi sun prietenul.

Discutia se abate destul de rapid de la fagasul initial si ajungem sa vorbim despre jurnal acspot. BD ma acuza ca am devenit un pesimist steril, care nici macar nu are argumente pentru starea lui de spirit, intrat in criza de subiecte. Ma previne ca in aceste conditii traficul (oricum modest) al jurnalui meu va tinde la 0.

Argumentul meu pentru schimbare este inregimentarea mea intr-o rutina teribila: munca pe vapor si reducerea universului meu la sfera familei.

- Exista speranta, lucrurile se pot corecta, mi-a spus BD. Trebuie doar sa iesi din casa, sa mergi pe strazile Bucurestiului si inspiratia te va lovi. In Romania se intampla mereu ceva menit sa te puna pe ganduri (negre).

Va trebui sa avem o sesiune bahica in care sa discutam despre cotidian. Voi inlocui atmosfera bahamiana cu cea damboviteana. Oare vor urma texte mai optimiste? Intuiesc ca vor fi doar mult mai amuzante (a se citi absurde).

Jurnal de bord 5

Am ajuns acasa. Viata a capatat un caracter mai domol, iar amintirile bahamiene incep sa se extompeze.

Mai jos am sa transcriu digital cateva randuri mazgalite pe agenda inainte de a pleca din “paradis”.

Respir adanc. Nu ajuta. Sa numar in gand pana la 20? Nu am timp. Sa ma proiectez intr-un mediu placut si familiar? Nu pot. Nu mai am energie. Vesti bune de acasa? Nu prea am.

Pauza de masa ar ajuta daca in jurul meu nu s-ar vorbi obsedant despre munca, daca nu ar fi atat de multi baieti plini de opinii imprumutate de pe Facebook.

Singurul meu prieten fidel a fost si a ramas oboseala. Ca sa poti trece de rutina zilnica de aici trebuie sa fii suficient de obosit incat sa nu iti mai pese de ce se intampla. Suficient de muncit incat 15 minute de stat pe scaun sa para o vacanta in Bahamas.

Au mai ramas 2 schimburi si voi pleca acasa. Alte probleme, alti oameni plini de probleme.

Imi privesc viata si incep sa zambesc. De ce naiba am stat in munti atat de mult ca adolescent si stundent? Pe vremea aceia nu aveam nevoie de asta …

Freeport, Bahamas II

Bahamas 320

Cele mai mari realizari bahamaneze ale mele sunt urmatoarele:

· Am omorat aseara singura fiinta care ma astepta fidela pe perna cand veneam frant de la munca: o libarca uriasa si complexant de rapida, chiar si pentru tip motivat ca mine sa o extermine. Vanatoarea s-a incheiat cu succes abia dupa 1 saptamana de intalniri nedorite; acum perna mea este singura si trista;

· Mi-am taiat unghiile. Da, am gasit energia si sculele necesare acestei operatii. Nu de alta, insa devenisera dureroase;

· Slabesc incet, dar sigur. Stilul sportiv de munca, la peste 40 grade Celsius in conditii de umiditate ridicata, daca nu te omoara, te face mai puternic;

· Vorbesc romaneste zilnic cu romanii de pe santier – subiectul preferat AMR. Reprezinta circa 20% din totalul angajatilor, insa numarul lor este in scadere. Si in Bahamas, ca peste tot, politicul nu tine cont de eficienta, ci numai de numarul voturilor. Sunt preferati tot mai mult localnicii, permanent amatori de tigari “aromate” si de sieste in timpul serviciului.

Stiu, cu astfel de realizari nu ar trebui sa mai bloguiesc, ci sa trag naibi un pui de somn sa pot trage maine mai abitir de cabluri. Insa o concluzie trasa in seara aceasta impreuna cu vopsitor de pe malul Marii Neagre ma face sa risc un post scris haotic, la oboseala si frustare.

Muncim (pentru straini) sa le face p … mare sa ne-o traga mai la vale”. Desigur ca in contextul santierului naval bahamanez, o astfel de concluzie pare mult prea redundanta.

Dar dupa aia am ramas singur printre echipajul norvegiano-americano-englezo-francezo-polonezo-canadiano-filipinezo-roman si m-a lovit un gand. Nu o fi la fel si acasa, in Romania? Nu muncim si acasa pentru straini? Macar in Bahamas nu exista ipocrizie!