L-am descoperit pe domnul Dragos Aligica prin intermediul analizelor sale politice care apar pe contributors.ro si hotnews.ro. Insa ceea ce m-a facut sa incep o corespondenta cu dumnealui a fost articolul: “Invatamantul universitar privat: paradox, simptom si rusine nationala“.
Mai jos este interventie a mea generata de imposibilitatea de a abandona speranta, ca poate fi si altfel, ca poate fi mai bine:
Draga domnule Aligica,
Email meu este rezultatul afirmatiei dumneavoastra: “Va trebui sa promovam mai mult diaspora intelectuala caci mass media din tara nu o va face niciodata”.
Din cauza situatiei socio-economice acasa au ramas in general cei care nu au avut curajul sa plece sau valoarea lor profesionala si intelectuala nu le putea asigura un trai mai bun in strainatate. Daca acceptam acest lucru ca fiind adevarat, solutia alegerii intelectualilor romanilor de succes din diaspoara ca model pentru ceilalti este una logica.
Insa acest lucru nu este atat de usor precum pare; nu ii este usor nimanui sa isi recunoasca greselile. Comparativ cu societatile mature si bogate ale lumii, Romania este in urma cand vine vorba de spirit civic, viziune, pregatire teoretica si practica, de calitatea administratiei sau a clasei politice. Toate cele de mai sus inseamna resurse umane cu valoare adaugata (a se citi formate de sistem) inferioare.
In afara educatiei formale si informale, as mai puncta la capitolul lucruri negative naivitatea si un amestec straniu de complexe de inferioritate cu cele de superioritate. Merita amintita si dificultatea de a functiona ca o echipa si de a accepta autoritatea in afara unui mediu coercitiv.
Ca un om care a vazut cateva tari straine pana acum, nu voi cadea in capcana adorarii neconditionate a Occidentului. Departe de mine acest lucru. De bine de rau, chiar daca nu toti ne vad asa, suntem o tara europeana, cu oameni care nu se dau in laturi de la efort. Avem ceea ce ne trebuie pentru a nu ne fi rusine de conditia noastra.
A promova intelectuali romani de succes din diaspora romanesca inseamna a scoate in evidenta ce pot face unii dintre noi daca sunt scosi din actualul sistem social romanesc si introdusi in alte sisteme sociale catre care tindem si noi.
Succesul acestor oameni, care acasa ar fi fost mult mai modest, este argumentul irefutabil ar nocivitatii actualei societatii romanesti. Ar potenta si mai mult faptul ca noi toti, romanii de acasa si cei de aiurea, cei care inca simt romaneste, suntem complici ai acestui sistem falimentar ce nu reuseasca sa creasca, sa recunoasca si sa isi pastreze valorile.
Tot ceea ce sistemul reuseste sa faca este sa furnizeze materialul genetic, sa-l inoculeze cu abecedar teoretic si practic iar apoi sa il exporte pe nimic, fara a avea vreun beneficiu. Construim tractoare si, cand vine vorba sa intoarcem brazda, il facem cadou la vecini. Este un cost urias pe care il platim, ca pe urma sa ramanem cu o populatie trecuta de a doua tinerete si lipsa de sprijin la batranete.
Romania, dupa ce isi va redescoperi valorile, va trebui sa invete sa si le pastreze. Iar pana isi va creste valori 100% made in Romania, va trebui sa aduca acasa o parte dintre cei pe care i-a exilat intelectual si profesional in trecut. Numai asa vom putea arde niste etape importante si vom putea ajunge mai repede acolo unde declaram cu totii ca “exista normalitate”.
Este timpul sa realizam daca daca vrem sa avem vreun viitor, orice fel de viitor, ca natie trebuie sa fim in stare sa ne pastram tinerii acasa. Trebuie sa trecem de la exportul de intelectualii romani la importul lor, primind cu aceasta ocazie si valoarea adaugata de sistemul occidental catre care ne indreptam si noi. Primul pas in acest demers este sa redescoperim valoarea educatiei pentru o natie.
Nimanui nu-i pica usor la stomac aceasta realitate. Cei care ar avea curajul sa promoveze modele demne de urmat, adica pe intelectualii romani din diaspora, sunt sinonimi copiilor care i-au strigat imparatului ca este gol. Este timpul sa redevenim copii, animati de vise si idealuri ce par imposibile domnule Aligica. Numai asa vom gasi curajul necesar sa spunem lucrurilor pe nume.
La final un pic de optimism: vara aceasta sistemul de examinare de la bacalaureat a insemnat primul pas catre corectarea sistemului de evaluare a invatamantului pre-universitar. Exista speranta deci!
