Acum, cand vestul a descoperit ca imparatul este gol (a se citi ca are datorii nesustenabile), ies la iveala adevaratele fete civilizate ale fiecaruia.
Inca nu pot sa uit plecarea de la kw cand, pe o mare agitata, asteptam cu totii mica ambarcatiune care sa ne va duce pe nep, vaporul cel mai mare din formatie, singurul dotat cu helio-punte si suficient de stabil pentru a pemite aterizarea elicopterului in ziua aceea. Eram vreo 15 cei care asteptam transferul. Barca putea lua odata numai 4 oameni. Trebuiau facute 4 curse. Cand barca s-a apropriat de noi, am simtit un cot in coaste; precipitat si-a facut loc capitanul. Dorea sa plece cu primul transport. Ii disparusera zambetul calm si atitudinea relaxata. Omul vroia sa ajunga mai repede acasa, chiar daca pentru asta trebuia sa imparta cu generozitate coate pentru a se baga in fata.
Acesta este un exemplu banal de metamorfoza in situatii mai mult sau mai putin critice a unor oameni care in situatii “normale” inspira incredere si control a situatiei.
La nivel de tara putem vedea aceste lucruri in Europa. Cei care pana ieri cunosteau o crestere constanta a nivelului de trai au aflat ca exista si caderi economice; au aflat ca stilul de viata mult prea costisitor fata de cat produc a dus la indatorari serioase care cu greu pot fi achitate. Politicienii, in imposibilitatea de a atrage simpatia maselor prin bunastare sociala, locuri de munca si perspectiva unui viitor sigur, au scos din maneca un as oarecum uitat mai bine de 65 de ani: nationalismul.
Exista deosebiri de esenta intre nationalismul de acum 65 de ani si germenii nationalismului care rasare acum in Olanda, Spania, Italia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Franta si Germania. In trecut nationalismul insemna dragostea de tara, de pamant. Insemna respectarea si promovarea istoriei si a culturii nationale. Cautam lucruri care sa ne apropie, ne cautam si ne iubeam semenii. Raportarea la exterior se facea exclusiv prin prisma impartasirii acestor valori; inferioritatea strainilor era masurata functie de gradul lor de integrare in ceea ce era considerat “autohton”, autentic.
Din aceste motive nationalismul european se baza pe 2 idei principale:
- Sentimentul de identitate nationala;
- Sentimentul de proprietate (tara asta este a noastra, din mosi stramosi).
Ulterior haina nationalista a inglobat si sentimentul imperialist al celor care istoric ocupasera mai multe teritorii in trecut (Germania, Marea Britanie, Franta, Olanda). Asa a inceput, la numai 20 de ani de la primul, cel de-al doilea razboi mondial.
Odata cu anii ’60, cand diferentele economice dintre est si vest se accentueaza, incepe o migratie consistenta catre miracolul capitalismului european. Primele generatii de emigranti au avut de infruntat discriminari puternice. Abia copiii lor au reusit sa estompeze sentimentele de superioritate ale “gazdelor” si sa fie acceptati ca egali in societatile in care se nascusera. La acest lucru a contribuit masiv si bunastarea generata de mana de lucru ieftina adusa de parintilor lor.
Acceptarea noului fond genetic, a noilor culturi si traditii a insemnat si diminuarea sentimentului de identitate nationala. De exemplu in Paris, in perioada vacantei de vara, se zice ca nu mai exista francezi. Raman numai emigrantii care isi permit vacanta numai atunci cand pot fi inlocuiti la locul de munca.
Nu pot uita vara acestui an cand, pentru scurta vreme, a trebuit sa fac naveta cu trenul regional intre Paris si Massy. Dimineata eram singurul alb din tren; in rest numai persoane provenite din fostele colonii franceze din Africa. Toti citeau coranul inainte de a incepe ziua de munca la 08:30.
Nu a trecut mult pana cand minoritatile organizate ad-hoc au inceput sa lupte pentru recunoasterea si respectarea traditiilor proprii. Pentru a fi “political correct” sau pentru a respecta “Liberté, Égalité, Fraternité”, tarile gazda au inceput sa faca concesii pentru a veni in intampinarea acestor doleante.
Lucruri castigate in jurul anilor ’80-’90 incep sa dispara din nou. Criza economica (si mai nou morala) a fost tragaciul care a declansat ascensiunea nationalismului in viata politica a Olandei, Frantei, Belgiei, Spaniei si Ungariei. Mai voalat sau nu, semnale incipiente dau si Germania si Marea Britanie.
Anul 2012 inseamna alegeri electorale in majoritatea tarilor europene. Mesajele potentialilor castigatori sunt destul de asemanatoare: “Tara noastra merge prost din cauza emigrantilor care au venit sa profite de generoasa noastra asistenta sociala. Cei care muncesc ne priveaza cetatenii de locuri de munca si fac ca salariile sa scada”.
In Franta si Marea Britanie accetul se pune pe combaterea actelor anti-sociale. Se promozeaza selectiv in presa cazuri reprobabile stereotipe care reusesc sa stigmatizeze un popor din cauza a putini.
Acesta este noul nationalism al secolului XXI. In loc sa ii cautam pe cei asemenea noua, ii vanam pe cei diferiti. Tot ce este negativ in sociatatea din care facem parte este cauzat de elemente alogene. Stergem cu buretele perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial si uitam ca imigrantii au adus cel putin 20-30 de ani de huzur pentru tarile a caror populatie a dorit sa munceasca mai putin si sa fie platita mai bine.
Acest mesaj politic atat de absurd este imbratisat cu entuzism de mase; nimanui nu ii place sa isi asume vina pentru greselile comise. Cuiva care ar constientiza si contabiliza contributia imigratilor la recontructia si bunastarea Europei de Vest, noul nationalism european i s-ar parea ipocrit, pe alocuri cvasi-sinucidal (doar nu vor incepe vesticii sa isi care singuri gunoiul, sa isi munceasca singuri pamantul sau sa devina mineri).
Nationalismul secolului XXI a fost adus de politicieni. Poate unii dintre ei au sperat ca aceasta este numai o solutie temporara, pana trece criza. Insa ideile se aprind usor si se sting repede. Cine seamana vant, culege furtuna. Ceea ce se naste acum in Europa se va amplifica si poate avea rezultate dezastruoase in viitorul apropriat.
Cum scria un amic de-al meu, traim vremuri istorice. Am trait un pic in comunism, am vazut ce poate face capitalismul, am senzatia ca ma indrept catre un nou razboi mondial. Mi-ar place sa ii supravietuiesc ca sa pot vedea cum incepe reconstructia.
