Archives:

Nevoia de a ne asuma raspunderea

Corespondenta cu BD pe marginea eseului “Nevoia de mandrie nationala“. Acest comentariu atat de pertinent m-a obligat sa il public ca un articol separat.

Dragul meu prieten,

Cu toata actualitatea subiectului si cu tot mestesugul si sufletul pus, articolul tau nu a reusit sa ma entuziasmeze nicicum. Eu gandesc ca (re)nasterea si dainuirea acestor sentimente in romani trebuiesc precedate de o pedepsire a faptelor si o epurare a celor care ne-au adus si ne mentin in actuala stare. Fara chiuretajul acesta nu prea vad sansa relansarii. Revolutia din ’89 a esuat lamentabil tocmai pentru ca nu am facut necesara curatenie inainte de a porni la un nou drum si am tarat cu noi toate lichelele, ba mai mult, le-am mai si pus in frunte.

In alta ordine de idei, tin sa-ti amintesc ca mandria si demintatea nu se castiga la gura sobei, picotind cu ochii in vatra si cu mana pe canuta de ceai.  Mandria si demnitatea se invata de la parinti si se intareste prin munca, lupta si sacrificii, cu sange chiar (al tau si poate al copiilor tai). Demnitatea si Mandria clamate de tine, nu plutesc in aer, ele sunt purtate de barbati, ori Romania are doar simpli purtatori de coaie, daruiti cu cele mai frumoase femei de pe pamant langa ei. Nici macar lucrul acesta nu i-a facut sa fie mandrii, si ma indoiesc ca o va putea face vreodata vreun discurs.

Daca as avea o sageata in arc, eu as indrepta-o inspre masculul roman, cel care-si ridica lasitatea la rang de virtute (numind-o smecherie) si care confunda virilitatea cu norocul de a-l fi cacat ma-sa intr-un ocean de femei frumoase, condamnate sa imperecheze cu masculi jalnici, lipsiti de mandrie si demintate.

Romania nu prea mai exista. Nu ne mai apartine! Au vandut-o pana mai ieri “marii” barbati ai tarii cu acceptul tacit, al nostru, al meu, al tau … care ne trezim acum cand ne este foame si nu ne mai putem misca cu masina si umple carutul cu mici si bere de la supermarket. Stiam demult ca nu este bine, stiam ca nu am luat-o pe drumul cel bun, dar am tacut!

Nu nevoia de mandrie si demintate este cea care tipa astazi in noi; daca asta era cauza trebuia sa o tinem tot intr-un muget de demult. Tipam de spectrul foamei si al pierderii confortului si vrem sa imbracam scancetul asta timid in haina demnitatii si mandriei.

Si cum nu mai putem salva Romania, mai degraba am salva ce se mai poate salva din tara asta: sa salvam femeile Romaniei! Frumoase, intelepte, pline de maternitate si gospodine innascute.

Taiati-va coaiele dragi compatrioti,  pentru ca nicicand femeile romance sa mai nasca pseudo-masculi ca noi!

BD

POVESTEA PORCULUI sau IZGONIREA DIN RAI partea a II-a

Deunazi, o colega de-a mea isi exprima uimirea vis a vis de imaturitatea manifestata (e drept, punctual) de foarte multi dintre colegi nostrii (opinie pe care sincer, nu o impartasesc). Oripilata de abaterea flagranta fata de modelul ei de Fat-Frumos, colega s-a jurat sa fie foarte atenta, in viitor, mai cu seama in alegerea partenerului (ala, de-l obtii, cu acte de la Primarie), nu care cumva sa aiba parte de un exemplar masculin insuficient evoluat psiho-emotional.

Am incercat sa o conving de zadarnicia cautarii precum si de pericolele iminente care o pasc respectiv, acela de a ramane fata batrana. Asta pentru ca, inca de la izgonirea din Paradis, barbatii sunt condamnati sa fie imaturi si porci.

Demersul franc, direct, s-a soldat cu o respingere categorica evident, fara vreun argument logic. M-am vazut nevoit sa fac apel la bibliografie si opera mea de cercetare stiintifica, cu trimitere explicita la una din povestirile foarte dragi mie, veritabila pilda ontologica: Povestea Porcului.

Studiile aprofundate pe care le-am intreprins au demonstrat fara dubiu interventia brutala in forma originala a povestirii a carui final survenea imediat dupa noaptea nuntii (si viata noastra sociala, tot cam atunci ia sfarsit!). Formula de incheiere fiind cea clasica: “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Ce adevaruri ontologice esentiale ne transmite pana aici acest admirabil basm ispirescian?

1. Confirma in parte teoria ca “toti barbatii sunt niste porci ” in sensul ca, strict din punctul de vedere al femeii, se intampla uneori ca, unii dintre noi sa fim perceputi astfel;

2. Din motive inca neelucidate, noaptea femeile uita de caracterul porcin al partenerului si, intunericul noptii, ii atribuie acestuia insusiri si calitati omenesti.  Pentru a fi mai elocvent autorul basmului abordeaza o forma de patologie extrema  in care partenerul este confundat cu un print sau alte personaje ce ocupa pozitii inalte pe scara ierarhiei sociale . Interesant este ca, ulterior trezirii din reverie, femeia isi mentinele exigentele la nivel de print, dar il trateaza pe barbat ca pe un porc ;

3. Tentativa de schimbare a barbatului (creatia primordiala a lui Dumnezeu) se pedepseste aspru;

4. Secretul fericirii alaturi de omnivor consta in acceptarea resemnata si smerita a naturii si obiceiurilor sale caci, chiar asa porci cum sunt, barbatii nu pot fi schimbati de catre femei (de ce oare? iata o intrebare pentru viitor seminar);

Pana  in acest punct al povestirii naratiunea curge normal, trecand de la situatiile de convietuire paradisiaca a celor doi, la plecarea justificata a partenerului si la binemeritata pedeapsa  divina cu care este gratulata exconsoarta. Cercetatori de prim rang au observat insa ca, la finalul textul initial, s-au efectuat adaugiri, in sensul continuarii povestirii. Urme ale unui amestec de lacrimi si fard descoperit pe manuscrisul initial, au facut sa se constate, fara putere de tagada, ca autorul completarilor este femeie.

Scopul: sa sugereze viitoarelor generatii de Eve ca, in pofida suferintelor provocate de pedeapsa divina, reintoarcerea barbatului in paradisul initial, precum si schimbarea acestuia este posibila. Fals! Barbatii sunt  si raman ceea ce sunt (porci pentru o anumita parte a presei controlata de moguli) !

Ideea periculoasa  a rasplatei pentru interventia in lucrarea divina  este dublata de una si mai diabolica, aceea ca ,  prin sacrificiu ,  femeile ne pot  transforma in printii la care au visat.

Iata deci izvorul lungului sir de suferinte si victime din istoria realtiilor intersexe, victime presarate de o parte si de alta a baricadei. Iata sursa  tuturor dezamagirilor si deziluziilor din vietile nostre conjugale !

QED
BD
Om de stiinta si arta
Compozitor,  dirijor si sufleur in orchestra vietii

Inteligenta vs Smecherie

L-am tot rugat sa isi faca blog. A refuzat. E prea comod sa faca pasul asta. Insa este un pic exibitionist, ca si mine. Ii place sa auda pareri despre parerile lui si forma lor de exprimare.

Am decis sa publicam impreuna pe acspot.ro, fiecare sub pseudonimul propriu. De astazi exista 2 autori pe acest jurnal: eu si BD. Sper sa fie un experiment reusit.

Mai jos aveti prima lui corespondenta de “razboi”.

acspot

Citeam la miez de noapte, in paginile romanului unui scriitor celebru de peste ocean, cum ca: “Viclenia limiteaza inteligenta; si asta pentru ca, viclenia te opreste sa faci ceva ce nu ar da dovada de viclenie“.

Brusc, gandul mi-a zburat la smecheria romaneasca. Aceasta smecherie care, in pofida faptului ca ne agreseaza la fiecare pas, ne face sa ne credem totusi un popor de oameni inteligenti, uitand ca inteligenta reprezinta un repertoriu mai vast ce presupune, printre altele, alternanta unor atitudini precum: realism, cinism, curaj, generozitate, compasiune, filantropie, demnitate, fraternitate, recunoasterea si pretuirea valorii celui de langa noi s.a.m.d.

Moda damboviteana a zilelor noastre cultiva la rang de virtute smecheria. Originile smecheriei sunt 100% tiganesti, dar asta nu conteaza in tara manelelor. Adoptarea smecheriei ca atitudine si stil de viata, ne amesteca pana la identificare cu imaginea minoritatii rrome. Inevitabil, dar deloc intamplator, odata cu smecheria incepem sa-i impartasim si destinul marcat de (tristete), saracie, incultura si respingere sociala.

Esenta smecheriei este triumful cu orice pret asupra aproapelui tau, umilirea lui ostentativa si gratuita. Smecheria nu urmareste un scop material in sine sau(,) daca cumva il  [(le)- elimina-l ca incurca] implica, acesta este marunt, insignificant. Si … sa nu uit: smecherul nu are regrete; e smecher si atat!

Spectacolul smecheriei romanesti mi-a fost jucat de-a lungul multor reprezenatii (zilnice chiar) de niste pierde-vara, de la mine din cartier, care isi faceau veacul in statia de RATB.

Momentul lor de glorie, rasplata uciderii nemiloase timpului era data de aparitia unei duduite singure, mai cu vino ‘ncoa. Instant baietii se trezeau din mahmureala si porneau corul propunerilor deocheate. Evident, niciuna din propunerile “amoroase” ale fantilor de cartier nu-si gasea ecou, oricat de infierbantata sau neconsolata ar fi fost duduita. De fapt, nici smecherii nu indrazneau sa gandeasca la vreun rezultat concret, in spiritul chemarilor lor. Se considerau impliniti daca fata rosea sau, daca intepenindu-si privirea inspre zenit aceasta iutea pasul speriata. La o adica se consolau si cu reprosurile pensionarilor (punctate de un “nu va e rusine?!”), moment in care mistourile isi schimbau “andrisantul”. Ast’ timp, la casele lor, nevestele fantilor de bordura, mai de voie, de nevoie, sau pur si simplu din obicei, se culcau cu administratorul, electricianul, baiatul de la gaze sau cu vreun pensionar libidinous, cu dare de mana.

Aidoma smecherilor mei de cartier, am pasit si noi, romanii, in Europa si in lume, furand smechereste sacose si dand pe degeaba o tara si o cultura intreaga.

Sunt smecheri domne’ romanii, ca nimeni altii pe Pamantul acesta!