A scrie numai despre trecutul imediat si despre prezent inseamna o limitare majora.
In mod evident multe intamplari memorabile au scapat jurnalului meu de bord. A omite sa le trec pe pagina web inseamna a ma priva singur de niste amintiri de tip “rasu’-plansu’”. Ori asa ceva nu se face!
In vara lui 2007, in vasnica companie pentru care lucram – WG, se intamplau 2 fenomene care puneau probleme mari departamentului de resurse umane:
- dolarul se grabea ca cada in WC printr-o devalorizare accelerata
- industria petrolului, implicit seismica, cunosteau o explozie a dezvoltarii
Cum noi eram platiti in USD, iar concurenta platea in Euro sau lire sterline, era o decizie usoara sa pleci la altii care te primeau cu bratele deschise si cu un salariu cu pana la 100% mai mare.
Au aparut astfel rapid voci care cereau compensarea devalorizarii dolarului.
Propriul meu calcul financiar arata ca eram platit cu 25% mai putin fata de momentul in care intrasem in companie.
In aceste conditii, LW, managerul vaporului nostru si in acelasi timp starostele corporatist pentru America de Nord, s-a hotarat sa ne faca o vizita pe mare.
Nu a venit oricum. In elicopterul care ii era pus la dispozitie mai era insotit de inca 4 barosani de la marketing si resurse umane + o armata de fotografi.
Ziua a inceput in forta. Au ales 8 dintre noi mai aratosi. Nu stiu cum, insa s-a nimerit sa fim o gasca eterogena: caucazieni, hispanici, asiatici si negrii.
Ne-au dat echipament de protectie nou si lucios si ne-au adus la cunostiinta ca se va face o sediunta foto in care vom putea arata ce angajati fericiti si multiculturali are WG.
Timp de 2 ore am stat in soarele naprasnic si am zambit. Am uitat daca aveam voie sau nu sa transpiram!
Dupa aceea am venit la masa si ni s-a spus ca LW ne va tine un discurs despre viitorul nostru in WG.
Domnia sa a inceput cu faptul ca suntem cel mai bun echipaj seismic de pe cel mai bun vapor seismic din cea mai buna companie seismica din lume.
Noi nu ne-am emotionat; toata flota auzise chestia asta si deja incepea sa ne plictiseasca cliseul.
Pe urma am intrat in chestiuni concrete. Ni s-a spus ca firma nu are bani sa compenseze prabusirea dolarului. Liniste penibila!
A urmat apoi o lista lunga de imbunatatiri ale vietii noastre de pe vapor si in companie in general. Toate insa erau programate in viitor!
Acestea fiind zise si facute, suita imparateasca a strans mainile unora dintre proletari si s-a urcat grabita in elicopter.
Noi, prostii, obisnuiti sa dramuim si ultimul ban, am trecut la calcule:
- Excursia asta cu elice a imparatiei a costat circa 20.000 USD.
- Au cheltuit banii astia ca sa ne zica ca nu au bani sa ne creasca salariile.
- Noi pe vapor suntem 50 de oameni
Daca LW, in loc sa vina pana aici pentru a genera o atmosfera penibila, ne-ar fi trimis un cec de 20.000 de USD, am fi avut fiecare un bonus de 400 USD. Suma asta ne-ar fi facut fericiti si ne-ar fi inchis gura.
Unde mai pui ca nici nu mai murdaream 8 seturi noi de echipament de protectie la sedinta foto!
