In tinerete am fost cercetas. Multe lucruri bune si frumoase am trait pe vremea aceea.
Circula printer noi un banc care ne amuza tare mult. Era, evident, despre Bula care fusese invatat la scoala ca trebuie sa faca in fiecare zi o fapta buna.
Intr-o dimineata ajunge in clasa si profesoara il intreaba:
- Ce fapta buna ai facut azi Bula?
- Am ajutat o batranica sa treaca strada, desi ea nu vroia!
Bancul asta uneori imi pare a fi cruda realitate. Unii oameni trebuie ajutati cu forta. Mai ales unii dintre ei …
Animat de intentii bune, cochetez cu idea de fi din nou voluntar pentru ONCR. Sunt suficient de nebun sa ma consider dator fata de cei de la care am luat atat de multe.
Insa lucruri limpezi pentru mine sunt extrem de incetosate pentru altii. Romanul nu a inteles ca munca voluntara este tot o munca.
Voluntarii de weekend insa cu CV pe 4 pagini apar pe banda rulanta a ONG-urilor. De cand e la mare pret sa ai ceva de genul asta trecut la experienta anterioara toti au fost cuprinsi de febra voluntariatului. Mai prost se sta insa la capitolul efort si timp alocat.
Deja am redactat un proiect pentru ei pe partea de identitate organizationala. A trebuit sa conving multi membrii ca acest lucru este important si ca trebuie statutat la OSIM.
Se poate ca docul 40, locul in care stationam de mai bine de o saptamana, sa ma indemne la miscare.
Se poate ca DJ Tiesto, pe care il reascult dupa aproape 2 ani, sa ma energizeze din nou.
Sau poate speranta moare ultima? Sa fie oare acesta triumful oprimismului in fara realitatii – viata este o jungla in care altruismul devine un handicap?
