Greu de crezut, nu-i asa? Intr-adevar, in aceasta luna se fac 5 ani de cand am scris pentru prima data in “jurnal”.
Multe s-au schimbat de atunci, cea mai importanta schimbare fiind chiar eu.
Category: evenimente
La lasarea serii eu fug
desen realizat de epimirand
La servici am invatat multe lucruri care nu folosesc nimanui in afara angajatorului. Am facut-o pentru bani.
Acasa, o notiune care incepe sa isi schimbe semnificatia pentru mine, am invatat sa ignor batranii si copiii care cersesc, la fel ca si abuzurile de orice fel ale “baietilor destepti”. Am facut-o pentru confortul meu psihic.
De ce nu as invata sa fiu indiferent la destinul tarii care m-a crescut? De ce nu m-as rupe fizic si emotional de locurile si oamenii cadva atat de dragi mie?
Vin vremuri grele. Vremuri in care generatia mea, asemenea generatiei parintilor nostrii, va trebui sa se sacrifice pentru generatia urmatoare. Sa ne rupem de la gura, sa umblam cu gauri in talpile pantofilor, sa uitam sa ne facem ochelari de vedere sau sa ne cumparam medicamente, totul pentru a reusi sa ne hranim copiii.
In acest amurg ce prevesteste o negura deasa si de durata eu imi fac bagajele. Calatoria pe care o voi incepe in curand este un lux pe care putini si-l permit. Destinatia mea este normalitatea, o notiune care si-a pierdut demult intelesul in Romania.
Am sentimmentul ca fug de pe o corabie care se scufunda. Sar in barca de salvare rusinat de slabiciunea mea, insa alternativa de a ramane pe loc inseamna pierderea oricarei sperante. Romania este acum infernul lui Dante.
Fug fara sa ma uit in urma. Voi invata multe. Voi invata sa ma rup de aceste locuri si de oamenii atat de dragi mie candva. O voi face pentru confortul meu psihic.
Timpul trece, prieteniile raman?
In ziua in care implinesc 31 de ani privesc in urma fara manie si spre viitor cu speranta. Prezentul este doar o sala de asteptare a zilei de maine.
Simt ca mi-am facut un obicei din a ma neglija in cursa dupa viitor. Nu apuc sa ma bucur cum ar fi trebuit de prieteni si familie.
Unul dintre apropiatii mei a avut taria sa vorbeasca despre asta. Multumesc BD pentru ca ai avut curajul sa imi arati ceea ce eu doar intuiam.
Citez:
“De catva timp incerc fara succes reinnoirea unor vechi amicitii si prietenii peste care s-a asternut praful amintirilor. In fapt, caut sa-i scot din casa, la o intalnire indiferent de combinatie (1+1, 1+2, 2+2, etc).
Desigur, suntem in continuare amici sau prieteni, ca odinioara; cel putin asta continuam sa credem. Ne mai sunam (mai rar), schimbam email-uri (mai des), dar de vazut “face to face” … oha! Parem sufocati de probleme de parca am fi cu totii directori sau manageri de firme. In fapt, la sfarsitul fiecarei saptamani sau luni, tragem linia peste o existenta aparent trepidanta, aglomerata dar din care nu am retinut nimic. Poate asta o insemna maturitatea?! (scuze, eu acum un an, doi, am pasit in ea!).
“Sa ma intalnesc cu ala … ca sa-i spun ce, ca sa-mi spuna ce?“. Intindem mana dupa telecomanda sau dupa mouse pentru a naviga sedati in universul canalelor de televiziune si al spatiilor virtuale; totul in asteptarea mesei sau orei de culcare, veritabile butoane de reset al existentei de peste zi. Din comoditate optam prea des si prea usor inspre aceasta afundare in cotianul existential, veritabila prabusire in sine care te separa de ceilalti.
Pentru unii, mai interiorizati, poate o fi benefica atitudinea. Pentru mine insa, nu; caci, deopotriva, ma regasesc pe deplin si-n intalnirile cu prietenii ca si-n momentele de intimitate si meditatie.
Desigur, intalnirile dintre amici nu mai au farmecul absolut de odinioara; informatia circula mai rapid pe alte canale. Am pierdut si stiinta conversatiei si, de aici, gustul dialogurilor ne revine mai greu.
Si, chiar daca noutatile din viata noastra sunt mai putine, evenimentele cotidiene le traim in continuare cu totii, fiecare in felul lui. Realitatea asta privita din mai multe unghiuri reprezinta un exercitiu interesant. In ultima instanta, chiar si un pahar de vin baut in fata unui prieten tacut are macar avantajul de a-ti oferi linistea in care sa poti savura parfumul licorii.
Incerc sa inteleg de ce am ajuns asa noi, pentru care odinioara iesirile “in gasca” insemnau atat de mult?
PS: Din pacate, mesajul acesta nu pot sa-l transmit celor care as vrea sa-l citeasca caci ar suna ca repros (pentru cei care s-au tot eschivat) sau ca ca disperata chemare (pentru cei carora inca nu le-am facut invitatia).
Disperat nu sunt, ci doar trist, caci simt cum ingropam definitiv o lume a prieteniei si deschiderii din care nu ne vor mai ramane decat palide amintiri filtrate doar prin memoria noastra tot mai ingusta.”
Am incheiat citatul.
4 ani de acspot
Se fac astazi 4 ani de la primul post pe acspot.
Probabil ca stilul jurnalului este diferit; vad lumea prin alti ochi.
Este firesc; timpul nu are rabdare.
Un lucru este cert. Scriu mai putin. Pentru ca incep sa ma obisnuiesc cu lumea nu mai tresar la fel de contrariat la ce se intampla in jur.
acspot pe facebook
