Category: inainte de culcare

Societatea te vrea standardizat

Pot numara cu degetele de o singura mana discutiile pe care le-am avut cu norvegienii despre modul in care vad ei viata in general.

Astazi insa Arni, un membru al echipajului maritim al E (compania norvegiana care ne inchiriaza vapoarele) m-a abordat in sala de mese cu intrebarea “Cum e viata in seismica?”

I-am spus ca nu e rea, insa ca se poate si mai bine. Insa figura lui ironica m-a intrigat. L-am intrebat de ce este curios in legatura cu asta.

Mi-a spus ca avem prea multe reguli, proceduri de lucru si standarde. Ca sistemul nostru de organizare si munca impiedica individul sa mai gandeasca si ca il transforma intr-un simplu executant.

Apoi din ce in ce mai inversunat, m-a intrebat retoric cum vor creste copii nostrii in aceasta societate.

Atunci am inteles ce starnise aceste ganduri in capul lui Arni.

In urma cu numai 4 ore GQ, una din cele 3 nave de suport si aprovizionare, venise sa ne aduca combustibil. Nimic neobisnuit pana aici pentru norvegieni. Alimentarea din mers la o viteza de 4,5 noduri, in timp ce faci seismica WAZ in formatie de 4 vapoare, devenise o rutina pentru echipa noastra.

De data aceasta norvegienii, in numele protectiei muncii si al unificarii manierei de lucru a CV cu E, au trebuit inaintea manipularii paramelor sa tina o sedinta (tool box) in care sa se asigura ca fiecare stie ce are de facut. Dupa aceasta au trebuit sa semneze procesul verbal al sedintei.

Arni, care facea lucrul aceasta de 10 ani, impreuna cu aceiasi colegi, fara nicio sedinta introductiva, nu intelegea utilitatea acestei birocratii.

Atunci l-am luat deoparte pe Arni si i-am spus ca are dreptate. Compania nu vrea sa gandim, ci numai sa executam. Si nu vrea sa executam oricum, ci numai standardizat.

Si daca nu executam conform standardelor si procedurilor primim evaluari proaste, care ne vor pune intr-o lumina proasta profesional si “intelectual”. Si ca cele doua deprecieri vor atrage sine qua non handicapul social.

Dorinta aceasta, mai nou devenita obsesie, rezida in dimensiunea companiei; numeroasele sale straturile ca si raspandirea sa geografica impieca un control eficient al actiunilor indiviului. De incredere nu poate fi vorba. Si atunci apare necesitatea de a transforma oamenii in masini. (Nu i-am zis lui Arni ca asta gandea Taylor la inceputul secolului trecut).

Arni a inceput sa ma priveasca cu simpatie. Ne-am despartit zambind.

Nu ii spusesem ca incerc sa fiu un angajat perfect, ca incerc sa imi suprim gandurile si ca ma concentrez pe contul bancar si ca imi doresc sa fiu catalogat drept “capabil” in noua oranduire sociala multilateral standardizata.

Metamorfoze de capitala

In ultimul timp stau mai mult timp acasa, in Bucuresti.

Stau in trafic, ma plimb pe la autoritati, merg pe strada, etc. Toate acestea au avut drept efect pierderea increderii intr-o lume normala, a bunui simt si a eticii.

Totul in Bucuresti este agresiv fara motiv, este grabit fara rost, este exagerat de dragul dramei.

Disciplina este o notiune care dispare incet, incet pana si din DEX, odihnindu-se prafuita pe rafturile unui muzeu de antropologie care trateaza alte popoare.

Ce este si mai grav este ca mi-am pierdut speranta in schimbare. Nu mai pot crede in salvarea colectiva a romanilor, nici macar al unora apartinand unei anumite clase sociale, nivel intelectual sau material, etc.

Salvarea poate surveni exclusiv individual, numai acelora care se pot izola de lumea nebuna de afara, numai acelora care reusesc sa nu se molipseasca de plaga violentei cotidiene.

Numai acestia se pot elibera de stereotipurile nocive tip “baieti descurcareti”, “daca esti bun te ia lumea de prost” si “lumea este o bariera sarita de dulai, trecuta pe dedesubt de catei si pazita de boi” (o metafora care arata ca numai boii se impiedica in legile scrise si / sau nescrise ale societatii).

Eu incep sa pierd batalia. Incep sa ma adaptez. Merg intotdeauna pe prezumtia de vinovatie cand intalnesc pe cineva nou; cel din fata mea vrea sa ma fure sau sa imi dea teapa.

O stare permanenta de stres cotidian astepta doar o stanteie sa se transforme in violenta verbala si fizica. Sunt un pahar mereu ajuns la ultima picatura.

Am devenit un bucurestean tipic. Ies dimineata din casa cu capsa pusa, asteptand prima ocazie sa ma descarc si sa generez la randul meu frustare printre cei din jur.

Nu las de la mine nimic, pentru ca nimeni dintre cei pe care ii intalnesc nu lasa nimic de la ei.

Oare ce persoana va deveni fetita mea?

Invata pentru ca trebuie

Pe vapor, unul dintre software-urile cele mai utilizate este Encarta. In atlasul inclus acestei enciclopedii putem localiza casele colegilor, locuri unde am fost sau unde vom merge.

Beneficiile acestei enciclopedii sunt cu atat mai mai mari pentru noi cu cat, din cauza naturii serviciului, Internetul de mare viteza nu ne este mereu la indemana. O solutie de informare “offline” ne este de mare ajutor.

Am dorit sa imi cumpar ultima varianta de Encarta pentru a o avea mereu pe laptop-ul personal.

Ei bine, asa am putut afla ca website-urile se vor inchide, iar software-ului Encarta i se va sista comercializarea. Encarta este programata sa dispara complet din peisaj pana pe 31 decembrie 2009.

Motivul oficial Microsoft este evolutia metodelor de invatare si informare. Enciclopedia Encarta, in forma sa actuala, nu mai este competitiva!

Asta mi-a amintit de un articol al meu scris si publicat pe un alt website in octombrie 2007 intitulat “Analfabestism cu valente subtile”.

Selectez din el cateva paragrafe:

Analfabestimul – incapacitatea de a citi – reprezinta astazi un handicap. Acum 200 de ani insa nu era nici o problema sa fi analfabet.

Acum 30 de ani de ani nu era nici o problema sa nu stii sa lucrezi cu sisteme de operare tip DOS. Astazi ai o mare problema daca nu ai auzit de MS Windows.

Acum 10 ani romanii nu vasusera mobile. Astazi avem cate 2.

Conform noilor standarde educationale ale societati, astazi esti considerat rebel daca ai ales sa nu ai adresa de email sau mobil. Daca nu stii sa le folosesti cazi sub incidenta analfabetismului tehnologic.

Vedem astfel ca analfabetismul este o notiune in miscare. Ea devine tot mai larga cu cat societatea asimileaza tehnologie. Ea ne pandeste pe toti pe durata vietii. Singura cale de scapare este invatarea continua.

Introducerii fortate a tehnicii si a Internet-ului in viata noastra i se opune o masa consistenta de persoane care au fobia tehnologiei. Pur si simplu refuza sa se adapteze. Asa a parut o noutiune inca exotica – analfabetismul tehnologic – dar despre care cu siguranta vom mai auzi.

Educatia tehnologica de astazi este lupta impotriva analfabestimului de maine!

Ideea principal este ca invatarea continua este singura solutie impotriva transformarii noastre in oamenii pesterilor peste maxim 20 de ani.

Pe de alta parte Microsoft afirma ca metodele de invatare evolueaza si ele. Daca vrem sa fim un pic suspiciosi putem pune decizia MS pe seama competitiei “neloiale” din partea proiectelor tip “Sursa Deschisa” gen Wikipedia. Nu este usor sa vinzi ceva ce altii ofera gratis!

Si uite asa apare ceva ce in trecut parea SF: monopolul proiectelor Open Source in fata gigantilor care au bani de investit.

Eu nu as incepe sa dansez de bucurie la vederea acestor realitati. Monopol inseamna de multe ori aroganta si incremenirea pe vechile pozitii, castigate cu atata truda in trecut.

In cazul Wikipedia poate insemna o actualizare lenta a informatiilor deja prezentate. Inseamna accesarea acelorasi informatii de catre fiecare. Inseamna o realitate unica pentru toti, ce nu poate fi pusa la indoiala tocmai din lipsa unor surse de in formare alternative.

Trebuie sa invatam continuu ca sa nu ne facem de ras. Trebuie sa accesam noile surse de informare transformate in adevarate hypermarket-uri culturale, insa continand de multe ori produse expirate.

Dictonul “Crede si nu cerceta” devine “Cerceteaza si nu te indoi”.

Invatam pentru ca toti invata. Invatam ca sa ne pierdem individualitatea.

Utopii

Exista pe uscat un coleg numit Steve care ne trimite cu regularitate ultimile stiri din lumea petrolului.

Pana la declansarea crizei nu prea am acordat atentie emailurior cu titlul Oil News semnate de el. Spectrul disponibilizarilor m-a facut insa sa incerc sa fiu mai informat cu privire la lumea din care imi primesc leafa. Am inceput sa citesc selectia de stiri propusa de Steve si nu regret acest lucru.

Oceanul ArcticPe langa prognozele evolutiei pretului petrolului si analizele contradictorii ale cauzelor ce stau in spatele acestei dinamici primesc si ultimele produse realizate de concurenta, ca si proiectele de explorare si / sau extractie ale marilor jucatori petrolieri.

De o luna de zile apar periodic stiri despre proiectele de explorare seismica in zona arctica (interiorul cercului polar de nord).

Motivatia interesului fata de aceasta zona sta in spatele afirmatiei facute de United States Geological Survey (USGS) – peste 25% din rezervele de petrol nedescoperite inca s-ar afla aici.

Pana la urma nu este nimic nou aici. Rusii de mult faceau explorari de petrol in apele teritoriale arctice. Alaska, cel mai nordic stat american, este si ea veteran in aceasta activitate.

Evident ca acolo unde sunt bani multi apar si multi pretendenti, mai multi sau mai putin justificati. Zona este revendicata de Norvegia (insulele Svalbard), Danemarca (care guverneaza Groenlanda), Rusia, Canada si Statele Unite (cu statul ei Alaska). Toata cearta se petrece sub umbrela Natiunilor Unite si are ca obiect negocierea apelor teritoriale din zona Oceanului Arctic.

Daca exista oameni care sunt gata sa plateasca pentru a afla ce este acolo, au aparut si furnizori de servicii petroliere gata sa preia acesta contracte de cercetare. Pe langa clasici (CGGVeritas, WesternGeco), noul jucator Polarcus beneficiaza know-how norvegian si bani din Orientul Mijlociu. Cu o flota inca neterminata, compania are in proiect 2 vapoare care vizeaza direct zonele arctice: carena groasa rezistenta la gheta, sisteme de incalzire a exteriorului vaporului care previn formarea ghetii, motoare mai silentioase cu emisii reduse de gaze.

Si uite asa m-a pocnit revelatia. Abia atunci! Cineva detine si revendica petrol. Il revendica si atunci cand exista la polul nord. La propriu!

Ca cetatean al planetei, m-as fi simtit mai bine daca m-ar fi intrebat si pe mine cineva ce cred despre acest lucru.

- acspot, cui crezi tu ca ar trebui sa dam petrolul de la Polul Nord?

- L-au gasit deja?

- Nu, dar este numai o chestiune de timp. Poate te trimitem si pe tine acolo. Dar sa nu divagam de la subiect. Cui ar trebui sa il dam?

- De ce trebuie sa-l dam neaparat cuiva?

- acspot, tu nu gandesti chiar de loc?! Explorarea, dar mai ales extractia costa. Petrolul de la polul nord este mai scump decat cel afla la latitudini mai “civilizate”. Cine crezi ca va plati sa-l scoata de acolo pentru ca apoi sa il imparta cu altii?

- Pai eu am vazut ca toate marile companii din lumea petrolului vorbesc obsesiv de responsabilitate sociala, dezvoltare durabila, minimizarea impactului asupra mediului, etc . De ce aceste organisme financiare nu impart costurile si apoi, cu banii obtinuti din comercializarea acestui petrol, sa finanteze proiecte ce aduc beneficii intregii planete?

- acspot, comunismul in care ai trait te-a facut sa nu intelegi nimic din beneficiile economiei de piata. Explorarea si extractia acestui petrol vor crea noi locuri de munca in zone defavorizate din acest punct de vedere. Spectrul profitului va creste responsabilitatea celor care investesc banii in acest proiect, acest lucru ducand implicit la marirea eficientei. Toti vor castiga din asta.

- Se poate doamnule reporter. Recunosc ca inca am probleme la asimilarea mesajului corporatist. Nu reusesc mereu sa vad transpunerea vorbelor in fapte. S-ar putea ca sistemul comunist sa fie de vina …

Desigur ca nimeni nu imi va pune aceste intrebari, cu atat mai putin ii va pasa de ce cred eu. Ceva care este in subsolul planetei nu apartine tuturor, ci numai catorva.

Desi poate pentru unii pare material stiintifico-fantastic, nu este departe ziua in care apa va intra in proprietate privata, iar pretul ei va oscila asa cum astazi oscileaza pretul petrolului.

Dar ce stiu eu? Mie abia acum mi-au venit gandurile astea. Este clar ca nu sunt foarte destept.