Category: parerea mea

Criza, de toate felurile

Multi dintre noi crestem, ne maturizam si imbatranim la TV. Uneori ne facem si partid in jurul unui post TV.

Aceasta este singura forma reala si eficienta de comunicare cu masele: talk-show-uri suburbane, in care cu cat esti mai virulent, cu atata esti mai bine pregatit. Moderatorii TV urmaresc atent agenda trustului de presa din care fac parte prin invitatii chemati in studio si prin manipularea dialogului rareori inteligent.

Democratia presupune votul majoritatii, a celor care se uita la TV, a membrilor sindicali care ies in strada cand le cere seful (acolit al unui anumit partid), a studentilor care afla din presa dimineata, cand ajung la cursuri, ca in ziua respectiva Liga Studentilor a decretat greva (membrii de conducere ai Ligii fiind fideli ai formatiunilor de tineret a unor partide politice) , a pensionarilor care “voteaza” pentru un kilogram de zahar si / sau unul de ulei.

In vacarmul mediatic  de la TV sau in linistetea absoluta generata de saracie este greu sa atragi electoratul folosindu-te de ideologii politice. Este mai simplu sa mituiesti, sa manipulezi sau sa impui majoritatii propria agenda. Ieri mineri, azi galerii de suporteri. Pe unii imi animezi cu spectrul responsabilitatii, pe altii, mai pragmatici, cu bani si alcool.

Ultima harababura din Bucuresti prost sincronizata cu legea sanatatii (Basescu a retras de ceva vreme marul discordiei la cererea poporului) si insuficient finantata (haide domnilor Ponta, Antonescu, Voiculescu, etc, doar cateva sute de suporteri si cateva cadre de nadejde ale USL?) va reusi ceva pana la urma.

Va reusi sa scoata din sterilitate baietii nemultumiti de actuala clasa politica si ii va oblige sa isi aleaga o tabara. Sansele ca aceea tabara sa fie USL sunt minime. Basescu va castiga (din nou) din cauza calitatii slabe a adversarului sau mai bine zis din cauza lipsei acestuia.

Oare acestia din urma vor fi suficienti ca sa formeze o masa critica, un catalizator al schimbarii sau cei care cred si nu cerceteaza vor continua sa ne “reprezinte” pe toti?

Noul nationalism european

Acum, cand vestul a descoperit ca imparatul este gol (a se citi ca are datorii nesustenabile), ies la iveala adevaratele fete civilizate ale fiecaruia.

Inca nu pot sa uit plecarea de la kw cand, pe o mare agitata, asteptam cu totii mica ambarcatiune care sa ne va duce pe nep, vaporul cel mai mare din formatie, singurul dotat cu helio-punte si suficient de stabil pentru a pemite aterizarea elicopterului in ziua aceea. Eram vreo 15 cei care asteptam transferul. Barca putea lua odata numai 4 oameni. Trebuiau facute 4 curse. Cand barca s-a apropriat de noi, am simtit un cot in coaste; precipitat si-a facut loc capitanul. Dorea sa plece cu primul transport. Ii disparusera zambetul calm si atitudinea relaxata. Omul vroia sa ajunga mai repede acasa, chiar daca pentru asta trebuia sa imparta cu generozitate coate pentru a se baga in fata.

Acesta este un exemplu banal de metamorfoza in situatii mai mult sau mai putin critice a unor oameni care in situatii “normale” inspira incredere si control a situatiei.

La nivel de tara putem vedea aceste lucruri in Europa. Cei care pana ieri cunosteau o crestere constanta a nivelului de trai au aflat ca exista si caderi economice; au aflat ca stilul de viata mult prea costisitor fata de cat produc a dus la indatorari serioase care cu greu pot fi achitate. Politicienii, in imposibilitatea de a atrage simpatia maselor prin bunastare sociala, locuri de munca si perspectiva unui viitor sigur, au scos din maneca un as oarecum uitat mai bine de 65 de ani: nationalismul.

Exista deosebiri de esenta intre nationalismul de acum 65 de ani si germenii nationalismului care rasare acum in Olanda, Spania, Italia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Franta si Germania. In trecut nationalismul insemna dragostea de tara, de pamant. Insemna respectarea si promovarea istoriei si a culturii nationale. Cautam lucruri care sa ne apropie, ne cautam si ne iubeam semenii. Raportarea la exterior se facea exclusiv prin prisma impartasirii acestor valori; inferioritatea strainilor era masurata functie de gradul lor de integrare in ceea ce era considerat “autohton”, autentic.

Din aceste motive nationalismul european se baza pe 2 idei principale:

-          Sentimentul de identitate nationala;

-          Sentimentul de proprietate (tara asta este a noastra, din mosi stramosi).

Ulterior haina nationalista a inglobat si sentimentul imperialist al celor care istoric ocupasera mai multe teritorii in trecut (Germania, Marea Britanie, Franta, Olanda). Asa a inceput, la numai 20 de ani de la primul, cel de-al doilea razboi mondial.

Odata cu anii ’60, cand diferentele economice dintre est si vest se accentueaza, incepe o migratie consistenta catre miracolul capitalismului european. Primele generatii de emigranti au avut de infruntat discriminari puternice. Abia copiii lor au reusit sa estompeze sentimentele de superioritate ale “gazdelor” si sa fie acceptati ca egali in societatile in care se nascusera. La acest lucru a contribuit masiv si bunastarea generata de mana de lucru ieftina adusa de parintilor lor.

Acceptarea noului fond genetic, a noilor culturi si traditii a insemnat si diminuarea sentimentului de identitate nationala. De exemplu in Paris, in perioada vacantei de vara, se zice ca nu mai exista francezi. Raman numai emigrantii care isi permit vacanta numai atunci cand pot fi inlocuiti la locul de munca.

Nu pot uita vara acestui an cand, pentru scurta vreme, a trebuit sa fac naveta cu trenul regional intre Paris si Massy. Dimineata eram singurul alb din tren; in rest numai persoane provenite din fostele colonii franceze din Africa. Toti citeau coranul inainte de a incepe ziua de munca la 08:30.

(more…)

Si ei sunt ca noi

In timpul “operativei” de aseara am avut o discutie mai delicata. Membrii: 2 polonezi, 1 englez si mandea. Subiect:  cum Marea Britanie ar paraliza daca polonezii, principala forta de munca de import din regat, ar pleca acasa: nu ar mai avea cine duce gunoiul, nu s-ar mai gasi struguri si capsuni in magazine, cafenelele ar fi inchise din cauza lipsei de angajati, ziarele nu s-ar mai distribui, etc. Mai in gluma, mai in serios, polonezii i-ar lasa pe englezi sa se descurce singuri daca rata de schimb intre lira sterlina si zlot ar cobora sub 4.

Englezul a incercat sa loveasca inapoi spunand ca vor fi intotdeauna alte natii dornice sa continue munca intrerupta de polonezi, chiar pe bani mai putini. A exemplificat cu zona balcanilor (am apreciat maniera eleganta de a fi  inclus, fara a fi insa vizat in mod direct).

Atunci a venit raspunsul polonez care ne-a lasat atat pe mine cat si pe englez fara replica: daca  vin balcanicii, vin ca sa fure, nu ca sa munceasca.

Si atunci mi-am amintit de povestea bacalaureatului de anul acesta, in care 50% din elevii din Romania au picat. In anii precedenti eram prea preocupati sa ne mandrim cu rezultatele olimpicilor, sa ridicam pumnul in fata lumii intregi amenintand ca vom face de ras NASA. Atribuiam meritele a putini unui sistem schiop, cu o masa inertiala enorma, poate cel mai rezistent la schimbare sistem din Romania.  Uitam ca pentru rezultate bune la invatatura trebuiam sa facem meditatii la fiecare materie in parte.

Cel mai grav poate este ca parintii care acum acuza sistemul de inechitate intre generatii de elevi trec sub tacere faptul ca de ceva ani meditatiile facute cu profesorii de la clasa au devenit veritabile taxe de protectie pentru note mari. Dai banul sa faci meditatia, creste media generala, implicit sansele de a intra mai usor la facultate.

Parintii nu ar fi trebuit sa uite atat de usor sacrificiile mult prea mari facute pentru odrasle. Si-au luat de la gura ca sa plateasca meditatiile. Nu este usor sa asiguri un salariu de jumatate de norma pentru educatia copilului tau cand scoala este gratuita prin lege.

Asa cum niste olimpici ne-au orbit, facandu-ne sa credem ca avem un sistem educational viabil, asa ne orbesc in continuare si povestile de succes ale romanilor care si-au castigat prin munca respectul peste hotare. Suntem multi care muncim din greu, pe bani mai putini ca altii. Insa sunt si multi care fura. Avem multi “ambasadori” care ne construiesc o reputatie de lenesi si borfasi.

Unii dintre copiii nostrii se bazeaza pe copiat, unele dintre femeile aleg maritisul cu un pasaport de calitate superioara, iar unii dintre “barbatii” nostrii fura.

Alti copii sunt olimpici si exista destui romani care suprind prin adaptabilitate, disponibilitate de munca si creativitate. Sa fie procentul asta de 50% succes printre elevii romani aplicabil si peste generatii? Daca da, oare cum il putem creste la peste 75-80%?

Macar adolescentii au avut sansa unui dus rece vara asta. Noi astia mai batrani ce naiba facem?

Cu televizorul ati educat poporul

“The risk is real. Take the next step, call now!” – asa te termina apoteotic reclama pe care am vazut-o de dimineata. Un tip cu aer si halat de medic instruia auditoriu despre posibila legatura dintre durerile de picioare si o circulatie periferica precara a sangelui. Si ca un pas firesc, chiar necesar, am aflat si efectele secundare ale circulatiei periferice defectuoase: un creier care nu este oxigenat optim si posibile afectiuni ale inimii.

Am putut face astfel legatura logica intre durerile de picioare si riscul unei vietii ce se poate curma prematur. Tot ce trebuie sa facem este sa sunam la un numar de telefon si vom primi toate sfaturile si medicamentele de care avem nevoie. Contra cost, evident!

Era o reclama americana, pentru americani. Adica pentru zona geografica ai carei locuitori se plang de sistemul medical de stat ca este precar, iar de cel privat ca este extrem de scump. Paradox sau necesitate? Intr-o societate care, pe o parte, sufera de numarul ridicat al ipohondrilor care pun o presiune uriasa pe sistemul medical subventuionat de stat, iar pe cealalta, obliga “tineri” de 70 de ani sa aiba cate 2 servicii ca sa isi poate plati medicamentele, sunt chemati specialisti de marketing si se inchiriaza pe bani grei prime-time TV pentru reclame menite sa te aduca in spital pentru banale dureri de picioare. Inclin ca cred ca aici este vorba doar de o  necesitate de dezvoltare prin consum.

Cu ani in urma, intr-un efort protestatar creativ si inspirat, romanii scandau pe strazi “Cu televizorul ati prostit poporul!”. Si pe vremea aceia nu aveam atatea televiuni de “stiri”, atat de unite ca mesaj, ca acum! Insa am uitat sa inchidem televizorul si, vai, acum nu ne mai plangem. Am devenit capitalisti, ne-am obisnuiti sa fim mintiti si manipulati; vrem si noi falitii nostrii! Vrem sa intram in randul lumii, nu vrem sa ratam globalizarea!

Numai ca, asa cum detaliaza foarte inspirat domnul Bogdan Ghiu in ultima sa carte – Contracriza – aparuta recent la Editura Cartea Romaneasca, am trecut de Globalizare; acum suntem la Capitalizare, intram cu totii razand si danzand in marele sat capitalist global.

In fata acestor realitati incep sa pretuiesc mai mult limba romana si sa ma apropi, atat cat imi pemite ignoranta, de limba franceza. Ar fi fost buna si ceva rusa, insa nu am apucat sa ma uit destul la desene animate rusesti in copilarie (Nu zaietz, Nu pagadi). Noile mele afectiuni filologice devin o rezistenta in fata limbii capitaliste de circulatie internationala – engleza.

Incep sa caut oaze de valori si cultura preocupate si de altceva in afara de burse bancare si consum de dragul consumului. Imi plac oamenii care au indoieli, nu cei siguri pe ei. Imi plac oamenii care (isi) pun intrebari, nu cei care emit numai tautologii.

Am inceput aceasta vanatoare prin a inchide televizorul in urma cu cativa ani. Vad in jur ca sunt destui de felul celor pe care ii caut. Pentru cat timp insa?  Cand aceasta atitudine ma va face sa ma simt insingurat? Cand va castiga televizorul si pe ultimul dintre noi?