Angajatorul meu ne incurajeaza sa facem propuneri care ne pot face viata mai usoara si / sau ne pot optimiza munca si securitatea.
Exista si o platforma online in acest sens. Poti sa publici acolo lucruri care nu merg bine sau care, dimpotriva, merg foarte bine. Nu in ultimul rand, poti sa faci sugestii utile din punct de vedere profesional.
Luat de val, am facut acum 5 luni o propunere: montarea unei chiuvete pe puntea de pe care lansam la apa receptorii seismici. Argumentul meu a fost o igiena mai buna impotriva substantelor chimice toxice cu care intram in contact.
Ideea a avut succes, a fost aprobata si a chiuveta a fost montata printre injuraturile ce imi erau adresate de cei carora le dadusem o sarcina in plus.
Acum 8 zile mi-a venit o noua idee: Un stepper in camera instrumentelor. Cum ar fi sa poti da din picioare in timp ce te holbezi la 14 LCD-uri? Argumentele de data aceasta au fost cresterea motivatiei si a atentiei celor care monitorizeaza echipamentele, in paralel cu imbunatatirea conditiei fizice.
Ei bine, aceasta idee nu numai ca nu a avut succesul scontat, ci s-a si intors impotriva mea ca un boomerang de vanatoare.
“Adica tu ai prea multa energie stimabile?” si-au spus managerii de sus si au trimis de indata un mesaj public sefilor de pe vapor ca persoana care a venit cu ideea de mai sus “sa beneficiez de cat mai multi stimuli fizici la locul de munca”.
In ultima saptamana am frecat podele, am carat tot felul de echipamente, i-am ajutat pe mecanici si atunci cand nu aveau nevoie, am facut inventare ale unor lucruri care nici nu stiam ca exista, am curatat barca de interventii, etc.
Nu ma plang; cred ca am slabit cel putin un kilogram (era si timpul). Am observat insa o schimbare de atitudine a unor colegi de ai mei. Daca la inceputul represaliilor toti de amuzau de nivelul meu de fitness, pe masura ce imi indeplineam sarcinile scarboase, am inceput sa vad uneori si compasiune.
Totul a culminat cu seara trecuta. Dupa 10 ore de munca, mecanicii au trebuit sa aduca la bord sursele seismic pentru verificari de rutina. Evident, am fost trimis sa ii ajut pentru a-mi consuma surplusul de energie.
Nu mi s-a mare lucru de facut – protectia unor cabluri cu banda izolatoare. Mi s-a spus ca trebuie sa aplic banda in 7 straturi. Nu stiu cat de grea este treaba asta pentru altii, insa eu trebuia sa imi trag rasuflarea dupa fiecare strat aplicat.
Dupa ce tura s-a terminat, m-am tarat in cabina. Pe masa, langa laptop, am vazut ceva interzis pe vapoare – O DOZA DE BERE!
Am inchis usa imediat. In 4 ani de stat pe ape nu am vazut niciodata alcool la bord. Stiu ca este un subiect tabu si ca este singurul lucru, alaturi de droguri, pentru care esti concediat fara niciun fel de comentarii.
M-am holbat la bere. Era poloneza. Asta reducea la 1 numarul suspectilor de serviciu – R, seful meu fiind singurul polonez la bord.
Mentionez ca nicio secunda nu am luat in calcul sa o beau.
Prima reactie a fost sa ii scriu un bilet cu “thanks, but no, thanks” si sa i-o dau inapoi.
Dupa ce am scris biletul am inceput sa ma gandesc la cum va primi R acest mesaj. Mi-am dat seama ca riscase enorm sa imi puna berea pe masa, asa ca nu putem sa i-o dau inapoi.
A doua reactie a fost sa arunc biletul si sa bag berea in rucsac. O puteam desface acasa; nu in orice zi ai ocazia sa bei bere poloneza, foarte buna din auzite.
Dupa 2 minute am inceput sa ma gandesc ca risc foarte mult sa detin bere pe vapor, chiar fara a o consuma. Trebuia sa scap de ea.
A treia reactie, pe care am si dus-o la bun sfarsit, a fost sa o arunc peste bord. Afara era intuneric, asa ca nimeni nu putea sa vada cine si ce arunca peste bord.
Cu cutia de bere invelita intr-un prosop am iesit pe o mica punte din zona cabinelor. M-am asigurat ca nu este nimeni in preajma si am aruncat obiectul tabu in apa.
M-am intors in cabina mult mai relaxat si m-am gandit la cum am ajuns sa merit acest cadou interzis.
Oare chiar asa de distrus aratam in seara aceia incat R s-a gandit ca numai o bere ma poate ajuta sa “keep walking”?
PS: In ultima saptamana mi-au venit tot felul de idei de optimizare a planurilor de achizitie a obiectelor de uz casnic tip: matura, mop, detergent, etc.
Aman insa momentul in care voi face aceste sugestii. Simt ca am nevoie de mai mult timp pentru a-mi putea armoniza valorile proprii cu cele ale culturii organizationale in care incerc sa ma integrez.
