Category: social

Romanii de afara

Sunt multi, raspanditi peste tot
Romania in afara granitelor nu exista. In afara Romaniei exista numai romani. Sunt de toate varstele, etniile si categoriile sociale. Unii vorbesc mai bine sau mai prost romaneste, unii sunt mandrii de originea lor, altii omit cat pot de des sa imi mentioneze nationalitatea.

Sunt multi, raspanditi peste tot. Fiecare a avut motivele cand a ales sau a trebuit sa plece. Unii revin acasa. Inadaptarea, insuccesul in deplasare sau potentialul succes mai mare de acasa, oboseala sau vremea pensionarii sau pur si simplu nostalgia dupa paradisul pierdut de acasa ii atrag precum flacara lumanarii atrage fluturii. Locul nostru, saracul …

Altii aleg sa ramana. Auto-exilati profesional si financiar, fara perspective in tara de origine, nu au alta alternativa decat sa imprumute identitatea altor locuri si oameni. O minoritate printre romanii de afara o constituie inapdaptatii social sau politic, cei pentru care societatea romaneasca are mai multe lucruri rele decat bune. Experienta discriminarii sociale sau sexuale, precum si sentimentul unei insecuritati sociale generate de spaga necesara pentru profesor, politist, preot, doctor, judecator, procuror, ziarist, instalator, electrician, etc devine si mai mai atroce dupa initierea in alte sisteme de valori unde discriminarea este cel putin cosmetizata iar munca individului este renumerata si motivata exclusiv de salariu. 

In cei aproape sapte ani de cand lucrez pe vapoare si cobor din cand in cand pe tarmuri mai mult sau mai putin indepartate i-am cunoscut pe cativa dintre ei si le-am ascultat povestile. Ei au intrat si au ramas in sufletul meu, un alt roman pribeag, care insa are norocul sa traiasca in ambele lumi, afara si acasa.

De dragul lor si a acestor ani care m-au ajutat sa ma inteleg si sa imi cunosc familia din care ma trag mai bine am sa le scriu povestea, asa cum mi-au spus-o si asa cum am inteles-o. Inchei acest preambul cu o precizare importanta: povestea oricarui emigrant nu poate fi decat despre greutati acasa, curajul de a pleca, greutati intampinate acolo unde a ajuns si ulterior un succes mai mic sau mai mare pe taramul fagaduintei, oricare ar fi el. Marea lor majoritate poarta in suflet dorul de casa. Asa cum mi-a spus cineva (il voi mentiona in aceasta colectie de povestiri adevarate) ceea ce ai in Romania nu poti avea afara si invers.

(more…)

Nihil sine atrocitas

Am primit textul de mai jos in data de 17 ianuarie 2012 de la prietenul meu BD. I-am spus sa mai lucreze un pic la el, motivul pricipal fiind ca nu eram de acord cu vandalizarea centrului vechi.

Ulterior am descoperit fabulosul articol al lui Vlad Ursulean dedicat manifestului ultrasilor. Tot ce credeam ca stiu despre suporteri incepea sa se topeasca. Daca au fost sau nu oameni platiti sa comita acte violente nu vom sti niciodata. Insa ultrasii exista cu adevarat, iar manifestul lor este manifestul unei generatii din care (inca) fac parte. Mai mult, simt ca ma reprezinta.

Brusc, randurile scrise de BD capatau sens. Violenta, atunci cand este spontana si nu manipulata, poate fi unica solutie pentru o corectie eficienta si rapida.

Mai jos textul lui BD.

NIHIL SINE ATROCITAS

Titlul acesta extrem de aproximativ (si poate si gresit din punct de vedere al gramaticii limbii latine) s-a nascut spontan in capul meu de reprezentant al “mahalalei inculte si inepte“, transferat fortat in randul membrilor galeriei de fotbal. Nu are importanta cine sunt de fapt. In societate conteaza doar ce stampila care ti se pune!

Port pecetea aceasta temporara pentru faptul de a fi scandat in piata, pe strada, pe trotuar si chiar de pe carosabil “Jos Basescu!”.

Hai, ce mai tura-vura … am fost la “rivolutie” si am avut prilejul sa constat cum a fost provocata, diluata, manjita, manipulata. Cu parere de rau, nu am timp pentru a detalia toate acestea.

Vreau sa vorbesc doar despre conceptul acesta de “fara violenta!” ridicat la rang de principiu suprem de catre smecherii cu gulere albe si purtat de intelectualii saraci cu hainele roase in coate. L-am auzit si acum 22 de ani scandat in acelasi loc si in acelasi moment in care unii calcau oameni cu masinile de pompieri, tab-uri sau masini de jandarmi (securitate, cum ii spunea pe vremea aceea). Cativa construiau baricade, inca cativa se luptau cu militienii. Cei mai multi din piata insa strigau “fara violenta!” Este greu de spus cine a contribuit la asa zisa victorie din acel indepartat decembrie. Legat strict de ceea ce s-a intamplat atunci eu zic ca unii fara altii nu ar fi izbandit si asta poate fi o pilda!

Stapanii de atunci, stapanii de azi, stapanii din toate timpurile au inteles ca gloata unita si violenta nu poate fi infranta. Au lucrat intai la separarea gloatei (voi sunteti intelectuali, voi studenti, voi oameni seriosi … aia sunt niste lumpeni). Apoi au trecut la “dezarmarea” ei: “fara violenta!” De fapt, daca vorbim strict de mini-razmerita asta din ianuarie, galeriile erau inventate si asteptate de dinainte de a ajunge lumea in piata. Ce a urmat nu a fost decat aruncarea anatemei asupra intregii miscari.

Si uite asa, istoria palida a razmeritelor de strada din Romania se inscrie pe traseul: elemente contrarevolutionare, golani si membrii galeriilor de fotbal. Niciodata cetateni, niciodata oameni nedreptatiti, indignati, niciodata voci, niciodata constiinte, doar brate fara cap!

Si totusi … nu vi se pare ciudat ca taman ieri cand nu s-a aruncat niciun bolovan si nicio petarda, au fost cele mai multe arestari!? Nu vi s-a parut revoltator si faptul ca un grup de studenti care marsaluiau la intoarcere de la manifestatie au fost urcati politicos in dubele jandarmilor. Nu vi s-a parut surprinzator ca niciunul nu a protestat si au urcat docili in dube pentru a fi amendati pentru “tulburarea linistii si ordinei publice”? Desigur, le ramane calea legala, a contestarii amenzilor, de parca toata viata noastra ar fi dedicata corectarii abuzurilor din pix, in picioare, la coada, la ghisee etc. Ei bine, vine vremea cand toate abuzurile se corecteaza mai eficient si mai rapid, in piata, la gramada, din pumn.

De ce … ? Pentru ca astia suntem noi, oamenii de pretutindeni. Si de la ciolan si din copacul trufiei nimeni nu s-a dat jos de buna voie!

Retrospectiv 2

Am schimbat vaporul, am ajuns pe OC. Construit de mai bine de 10 ani, are cele mai moderne sisteme de manipulare a streamerelor, inclusiv dintre cele vazute de mine in WG. Munca devine o placere, iar numarul persoanelor necesare muncii “fizice” scade dramatic. Pacat insa ca aceste solutii nu au fost preluate si de restul flotei, adepta a muschilor de otel si a echipelor numeroase.

Dincolo de tehnologie, cel mai mare progres al lui OC este chiar echipajul. Destul de eterogeni cand vine vorba de nationalitati, oamenii sunt relaxati si mereu zambitori. PM-ul este un norvegian uns cu toate alifiile, gata mereu sa se bata pentru echipaj cu cei care doresc sa taie costuri din birou.

In utima saptamana a turei am aflat de la nevasta de protestele de la Bucuresti. Am inceput sa citesc online ziarele si primele vesti au fost legate de jogging-ul iubitorilor fotbalului alaturi de jandarmi prin centrul vechi al orasului. Ca sa nu pierd momentul istoric, am scris repede postul anterior. Ulterior am inceput sa ma bucur cand am vazut ca imbrancielile protestatarilor erau distribuite egal, indiferent de culoarea politica. Entuziasmul m-a cuprins abia atunci cand am vazut ca dl. Voiculescu (trustul de presa Intact Media) era urat de bine la Universitate. Uite ca tineretul, desi se uita la TV, nu are (inca) creierul spalat. Incercarile televiziunilor si a opozitiei de a confisca protestele au esuat pana acum.

Am ajuns in Olanda. Timpanele permanent excitate de frecventele joase ale zgomotului motoarelor, au devenit dureroase din cauza linistii. Si acum, la aproape 3 zile de aclimatizare cu uscatul, inca simt linistea ca pe ceva alogen, generator de dureri de cap.

Ducandu-ma la analize medicale pentru servici, am primit un dus rece. La ghiseul clinicii de TBC unde trebuia sa imi fac radiografia pulmonara, doamna de 50 de ani care imi completa fisa a devenit foarte defensiva cand mi-a vazut pasaportul. M-a intrebat de ce nu am VISA de Olanda. Nu conta ca era student acolo, ca habar nu avea daca eram sau nu pe teritoriu olandez de mai mult de 3 luni, ca totul era platit de companie, ca eram programat de 3 saptamani pentru aceea analiza. Doamna facea dovada ca nu intelege diferenta intre UE, zona Euro si spatiul Schengen. Mai mult, imi demonstra ca clasa politica olandeza este legitima, isi reprezinta cetatenii. Am scos telefonul, am format un numar, i-am dat telefonul sa vorbeasca cu un coleg olandez, dupa care 2 minute mai tarziu imi terminam analizele.

Interesanta si abordarea medicului olandez care mi-a facut consultul general. Mi-a oferit o cafea cu zahar, am facut o conversatie de complezenta de cateva minute si apoi m-a invitat sa imi ia sange si tensiunea. Probabil ca la ei, din cauza ca se fumeaza mai mult, cofeina si zaharul nu sunt considerate excitatoare. Am impresionat cand in proba de urina nu a fost gasita nicio urma de droguri. Medicul s-a grabit sa zica “Good”.

Nu la fel de bine m-am descurcat cu testul audio. Incep sa pierd frecvente joase pe urechea dreapta, semn ca mediul profesional lucreaza.

Inchis in casa, luptandu-ma cu linistea, incerc sa invat pentru examele care sunt foarte aproape. Nu mai citesc atent presa romaneasca. Ma intereseaza mai mult cum vad strainii evenimentele din Romania. Pe Aljazeera acum cateva zile se facea o legatura intre FMI si actuala criza romaneasca. Din cauza masurilor dure de austeritate impuse de exterior eram vazuti ca victime ale americanilor, urmand sa ne calce pe urme francezii si nemtii. La capitolul glume, intr-un comunicat de presa preluat de toti greii (BBC, Reuters, etc) Boc avea numele de Bloc.

Ulterior, multumita domnilor Ponta si Antonescu, Romania a inceput sa fie promovata ca o dictatura, iar Basescu ca pe un clovn. Mai nou, am inteles ca la TV-ul romanesc reporteri inteligenti si bine intentionati se intreaba retoric daca romanii se (mai) pot autoguverna. Poate din cauza asta ma intreaba lumea de ce nu am VISA de UE, pentru ca unii ma promoveaza ca pe un handicapat social, incapabil sa ia decizii corecte pentru sine.

Viata in Occident nu este tocmai roz. Parca este mai simplu pe vapor. Acolo macar nu ma mai dor urechile.

PS: As plati bani grei sa vad continuarea filmului Occident al lui Cristian Mungiu (film facut in 2002 pentru generatia Coca-Cola). Poate un cinefil sau pur si simplu un curios ca mine face o cauza pe facebook in acest sens.

Completare: Cineva a facut o cauza in acest sens. Mai multe aici.

Pendulul

Privind mereu catre orizont, acolo unde valurile par mai domoale, poti lua in piept mai usor si mai increzator o mare de evenimente mereu rascolita de capriciul vremii. Spectrul viitorului, atunci cand reusim sa ramanem optimisti, ne ajuta sa transformam mai usor prezentul in trecut.

Ce se intampla insa daca viitorul ramane incremenit intr-un etern prezent si nu poate fi modificat substantial?

Studiu de caz temnita.

Temnita, prin prisma izolarii indelungate, te face uitat si te face sa uiti tot ce stiai inainte. Presupune adaptarea la noi reguli de viata, inseamna o noua casa si o noua familie. O adaptare perfecta la inchisioare poate surveni numai in urma abandonului total al oricarui gand de evadare. Orice nostalgie legata de lumea pierduta din trecut impiedica ranile insingurarii sa se inchida si te transforma intr-un neadaptat, permanent constient de propria drama. Insa timpul lucreaza si ne modeleaza pe fiecare dintre noi. Adaptare sau eliminare din sistem. Astfel , mai devreme sau mai tarziu, veteranii din inchisori nu au alta solutie decat sa uite de lumea din afara zidurilor si sa devina regii micului regat ce le-a fost permis.

Ce fac insa cu cei care sunt expusi numai temporar la libertate, cei care nu sunt nici liberi si nici nu au sansa de a devini monarhi ai izolarii? Ce fac marinarii, cei care sunt lasati periodic sa pluteasca in carena unei cutii metalice plutioare si apoi readusi  buimaci lumii largi?

Pendulul acesta este teribil in conditiile in care  vrei sa atingi un viitor a carui directie este perpendiculara pe planul de ocilatie a transhumantei apa – uscat. Lupta cu eterna readaptare la mediul permanent in schimbare nu este pentru oricine.

In aceste conditii, tintind un viitor ce pare de la distanta a fi linistit, trebuie sa iei in piept valuri mai dese si mai mari. Orizontul iti promite ceea ce cauti, astfel ca dai din brate neobosit. Insa pana cand? Vei putea oare atinge orizontul inainte ca apa sa te traga la fund?