Inainte de a incepe lectura acestui articol vreau sa va invit sa cititi si articolul anterior intitulat “Nevoia de a ne asuma raspunderea”. Acest text face parte din corespondenta privata cu prietenul meu BD. I-am cerut si am primit acceptul sa ii public raspunsul ca articol separat. Desi par antagonice, imi place sa cred ca cele 2 texte se completeaza si se potenteaza reciproc.
Intr-o vreme in care complexele noastre de inferioritate se imbina armonios cu sentimentul (a inca) unei generatii sacrificate de putini pentru o mana de arginti, sentimentul mandriei nationale poate fi gura de oxigen care sa ne scoata din letargia si blazarea care ne caracterizeaza de mai multa vreme.
Calatorind prin lume am incercat sa identific elemente distinctive ce ne diferentiaza de alte popoare. Una din calitatile noastre evidente este disponibilitatea la efort, in conditii descurajante pentru majoritatea tarilor ”dezvoltate”. Nefiind niciodata rasfatati de soarta, dimpotriva chiar, am fost caliti sa muncim in orice conditii. Rezultatele sunt o adaptabilitate ridicata si perseverenta. Acestea sunt atuutile noastre, unele dintre putinele lucruri ce ne-au ramas si se potenteaza pe zi ce trece, pe masura ce suntem din ce in cea mai vitregiti ce “reprezentantii” acestei tari.
Exista dusmani ai sentimentului de mandrie nationala. Unul dintre ei este politica externa post-decembrista care nu a facut nimic pentru a separa faptele reprobabile facute de unii dintre posesorii de pasaport romanesc pe teritoriul UE de restul majoritatii romanilor care au muncit si muncesc din greu pentru un ban mai bun in toata lumea. Rezultatul acestei lipse de actiune a fost schimbarea opticii Occidentului fata de romani: de la victime ale unui sistem totalitar am devenit cu toti tigani fugiti din paduri si emigrati ilegal in Europa in scopul de a fura, cersi si a profita de asigurarile sociale ale tarilor de destinatie.
Un alt dusman al mandriei de a fi roman este politica interna post-decembrista. Alesii tarii au vandut pe nimica bucata cu bucata economia nationala pentru a-si umple conturile personale. Apoi au falimentat sistemul de pensii, sistemul de aparare si sistemul sanitar si de invatamant al tarii. Este greu de explicat copiilor de astazi cum in locul mall-urilor unde somerii se plimba uitandu-se la vitrine au existat fabrici care exportau produse in toata lumea. Este greu sa ramai mandru cand unii dintre “romani” te-au lasat in fundul gol.
Ultimul, dar nu cel din urma dusman mentionat, este introspectia nationala, analiza dura a calitatilor, dar mai ales a defectelor ce transpira din istoria Romaniei si din comparatia noastra cu alte tari si popoare. Ori aceasta este exact cauza principala a complexelor de inferioritate pe care simtim, dar mai ales le trambitam oricui doreste sau nu sa ne asculte.
Acest lucru nu ne este benefic. Mai ales in conditiile in care nu mai avem laudatori. Trebuie sa incepem sa ne promovam singuri, sa ne facem reclama (chiar si in fundul gol), in acelasi mod in care marele vest s-a auto-promovat ca pe un salvator al romanilor satui de salam cu soia.
Aceasta introspectie trebuie sa se transforme cat mai repede intr-o moralitate orientata catre interior. Oglinda istoriei trebuie sa ne ajute exclusiv la a ne corecta, nu la a ne alimenta falsul sentiment de inferioritate. Nimeni pana acum nu este fara de pata; nu am inventat noi nimic rau pe lumea asta, totul a fost facut deja de altii cu mult timp inaintea noastra.
Nu trebuie sa uitam ca cei mai bine de 20 de ani scursi de la evenimentele din decembrie sunt marcati de naivitatea celui care in sfarsit a vazut ciocolata si crede ca mana care ii ofera dulciurile face acest lucru dezinteresat. Acum insa, ca oameni patiti si invatati, nu mai putem lasa lucrurile sa continue in aceiasi directie. Nu ne mai putem lasa condusi de aceiasi Iude care ne-au vandut destinul generatiilor noastre si a copiilor nostrii.
Corectarea greselilor ne va aduce demnitate, adica manifestarea exterioara a respectului de sine. De la demnitate pana la mandrie nu mai este decat un pas.
Inchei acest manifest pentru mandrie nationala si maturizarea noastra ca cetateni ai Romaniei cu remarca ca cutitul ne-a ajuns la os, iar mintea romanului de pe urma este ascutita. Privesc pustiirea campiilor si otravirea fantanilor nationale din prezent ca pe modul nostru traditional de aparare in fata navalitorilor. Putem reface totul atata timp cat nu uitam ca a fi roman nu este lucru de rusine.
