Category: social

Retele sociale

Am cont pe Facebook, LinkedIn, Skype si Twitter. Conturi de email pe Yahoo!, Hotmail, Google. De cand am Nexus S, daca activez serviciul Latitude la de Google, cei autorizati imi pot vedea in timp real pozitia pe Google Maps (Dumnezeu stie cati neautorizati inregistreaza informatia asta in timp ce eu am in buzunar doar un “inofensiv” telefon destept). Folosesc frecvent mesageriile instant de la Yahoo! si Windows Live, iar serviciul similar de la FB numai cand solicitat. Mai nou mi-au facut si email, desi nu mi-e foarte clar cat si cum imi foloseste.

El, in afara de un banal cont de email de la Yahoo!, acelasi de ani de zile, nu foloseste alta solutie virtuala pentru a fi in contact cu lumea. De fapt, fiind un solid produs de veche generatie, nici nu prea pretuieste virtualul. Ii place relationarea directa, fata in fata. De asta, cand ma prinde in Bucuresti ma tot invita sa consumam impreuna sticle de vin. Nu crede ca retelele sociale virtuale faciliteaza dialogul, ci vinul turnat in pahare, la ore tarzii, dupa ce se termina slujba.

In ultima perioada, constrans de evenimente, am amanat mereu aceste intalniri bahice atat de inspirationale. In viitorul imediat si mediu se contureaza un timp tot mai restrans pe care il voi petrece acasa. El nu ma va mai invita sa il vizitez pentru ca va stii ca sunt departe si, oricat as vrea sa ii fiu alaturi, nu voi putea onora aceste invitatii.

Eu voi ramane cu Facebook, LinkedIn, Skype, Windows Live, Yahoo!, Hotmail si Google, iar el va gasi alti prieteni cu care sa se desfete la un pahar de vorba.

Desi am aproape 300 de prieteni pe pagina de FB, uneori ma simt atat de singur …

Cu televizorul ati educat poporul

The risk is real. Take the next step, call now!” – asa te termina apoteotic reclama pe care am vazut-o de dimineata. Un tip cu aer si halat de medic instruia auditoriu despre posibila legatura dintre durerile de picioare si o circulatie periferica precara a sangelui. Si ca un pas firesc, chiar necesar, am aflat si efectele secundare ale circulatiei periferice defectuoase: un creier care nu este oxigenat optim si posibile afectiuni ale inimii.

Am putut face astfel legatura logica intre durerile de picioare si riscul unei vietii ce se poate curma prematur. Tot ce trebuie sa facem este sa sunam la un numar de telefon si vom primi toate sfaturile si medicamentele de care avem nevoie. Contra cost, evident!

Era o reclama americana, pentru americani. Adica pentru zona geografica ai carei locuitori se plang de sistemul medical de stat ca este precar, iar de cel privat ca este extrem de scump. Paradox sau necesitate? Intr-o societate care, pe o parte, sufera de numarul ridicat al ipohondrilor care pun o presiune uriasa pe sistemul medical subventuionat de stat, iar pe cealalta, obliga “tineri” de 70 de ani sa aiba cate 2 servicii ca sa isi poate plati medicamentele, sunt chemati specialisti de marketing si se inchiriaza pe bani grei prime-time TV pentru reclame menite sa te aduca in spital pentru banale dureri de picioare. Inclin ca cred ca aici este vorba doar de o  necesitate de dezvoltare prin consum.

Cu ani in urma, intr-un efort protestatar creativ si inspirat, romanii scandau pe strazi “Cu televizorul ati prostit poporul!”. Si pe vremea aceia nu aveam atatea televiuni de “stiri”, atat de unite ca mesaj, ca acum! Insa am uitat sa inchidem televizorul si, vai, acum nu ne mai plangem. Am devenit capitalisti, ne-am obisnuiti sa fim mintiti si manipulati; vrem si noi falitii nostrii! Vrem sa intram in randul lumii, nu vrem sa ratam globalizarea!

Numai ca, asa cum detaliaza foarte inspirat domnul Bogdan Ghiu in ultima sa carte – Contracriza – aparuta recent la Editura Cartea Romaneasca, am trecut de Globalizare; acum suntem la Capitalizare, intram cu totii razand si danzand in marele sat capitalist global.

In fata acestor realitati incep sa pretuiesc mai mult limba romana si sa ma apropi, atat cat imi pemite ignoranta, de limba franceza. Ar fi fost buna si ceva rusa, insa nu am apucat sa ma uit destul la desene animate rusesti in copilarie (Nu zaietz, Nu pagadi). Noile mele afectiuni filologice devin o rezistenta in fata limbii capitaliste de circulatie internationala – engleza.

Incep sa caut oaze de valori si cultura preocupate si de altceva in afara de burse bancare si consum de dragul consumului. Imi plac oamenii care au indoieli, nu cei siguri pe ei. Imi plac oamenii care (isi) pun intrebari, nu cei care emit numai tautologii.

Am inceput aceasta vanatoare prin a inchide televizorul in urma cu cativa ani. Vad in jur ca sunt destui de felul celor pe care ii caut. Pentru cat timp insa?  Cand aceasta atitudine ma va face sa ma simt insingurat? Cand va castiga televizorul si pe ultimul dintre noi?

Telefon mobil cu ecran tactil

Mi-am descoperit de curand latura feminina. Dupa 4 saptamani de frustari si stress, am derapat in shopping precum scapa vaca in lucerna. Desi nu aveam nevoie, mi-am cumparat un Nexus S. Acum, in aceste vremuri de criza, pot citi Ziarul Financiar de pe telefonul mobil si pot urmari evolutia pietei bursiere in timp real.

Daca intalnesc subiecte interesante, le pot fotografia, iar pozele le pot trimite ulterior prin email prietenilor sau le pot publica direct pe Facebook sau Flickr.

Avand acces la retele WiFi pot fenta tarifele companiilor de telefonie mobila folosind servicii de VoIP ca Skype sau Fring, acest lucru fiind cu atat mai util cand sunt in roaming.

Daca nu stiu drumul catre o destinatie anume pot folosi GPS-ul intregat si Google Maps ca sa ma duca acolo.

Nu e de mirare deci ca noul meu telefon ma tine ocupat mereu.

In drum spre vapor, in aeroportul din Roma nu am mai tinut cont de tarifele de transfer de date in roaming. Din fericire pentru mine cei de la Vodafone Romania m-au contorizat atent. Am primit mai intai un SMS care imi spunea ca am depasit suma de 40 Euro si, daca vreau sa evit blocarea temporara a acestui serviciu, sa le trimit un SMS la 8888. Nu am facut acest lucru suficient de rapid, ceea ce a dus la primirea celui de-al doilea SMS care ma anunta ca transferul de date in roaming mi-a fost blocat.

M-am resemnat rapid gandindu-ma ca acest lucru nu poate fi decat benefic bugetului familiei.  Ridicand ochii din ecranul cu diagonala de 4’’ am inceput sa privesc lumea ce se inghesuia la poarta avionului ce se pregatea sa treaca peste Atlantic.

Majoritatea celor din jur erau asa cum fusesem eu cu 5 minute mai devreme – butonand absent telefonul cu ecran tactil. Pe semne compania lor de telefonie mobila nu le trimisese niciun SMS.

In ziua de astazi sunt atat de uniti prin tehnologie cu cei aflati departe, insa atat de departe fata de cei de langa noi, a caror prezenta o detectam numai prin miros si / sau atingere accidentala.   Ecranul tactil de tip Amoled, SLCD sau Retina al telefonului mobil ne-a instrainat de discutiile banale, de complezenta, inerente spatiilor publice.

Amatorii de socializari si flirturi pe Facebook sau saituri matrimoniale sunt atat de absorbiti sa raspunda prompt mesajelor lasate on / offline incat pierd sansa sa o invite pe cea / cel de langa el / ea la o cafea.

Nu regret ca am Nexus S, insa sper ca voi avea suficienta minte sa nu renunt sa privesc in jur. In viata exista mai mult decat un ecran de 4’’.

Nevoia de mandrie nationala

Inainte de a incepe lectura acestui articol vreau sa va invit sa cititi si articolul anterior intitulat “Nevoia de a ne asuma raspunderea”. Acest text face parte din corespondenta privata cu prietenul meu BD. I-am cerut si am primit acceptul sa ii public raspunsul ca articol separat. Desi par antagonice, imi place sa cred ca cele 2 texte se completeaza si se potenteaza reciproc.

Intr-o vreme in care complexele noastre de inferioritate se imbina armonios cu sentimentul (a inca) unei generatii sacrificate de putini pentru o mana de arginti, sentimentul mandriei nationale poate fi gura de oxigen care sa ne scoata din letargia si blazarea care ne caracterizeaza de mai multa vreme.

Calatorind prin lume am incercat sa identific elemente distinctive ce ne diferentiaza de alte popoare. Una din calitatile noastre evidente este disponibilitatea la efort, in conditii descurajante pentru majoritatea tarilor ”dezvoltate”. Nefiind niciodata rasfatati de soarta, dimpotriva chiar, am fost caliti sa muncim in orice conditii. Rezultatele sunt o adaptabilitate ridicata si perseverenta. Acestea sunt atuutile noastre, unele dintre putinele lucruri ce ne-au ramas si se potenteaza pe zi ce trece, pe masura ce suntem din ce in cea mai vitregiti ce “reprezentantii” acestei tari.

Exista dusmani ai sentimentului de mandrie nationala. Unul dintre ei este politica externa post-decembrista care nu a facut nimic pentru a separa faptele reprobabile facute de unii dintre posesorii de pasaport romanesc pe teritoriul UE de restul majoritatii romanilor care au muncit si muncesc din greu pentru un ban mai bun in toata lumea. Rezultatul acestei lipse de actiune a fost schimbarea opticii Occidentului fata de romani: de la victime ale unui sistem totalitar am devenit cu toti tigani fugiti din paduri si emigrati ilegal in Europa in scopul de a fura, cersi si a profita de asigurarile sociale ale tarilor de destinatie.

Un alt dusman al mandriei de a fi roman este politica interna post-decembrista. Alesii tarii au vandut pe nimica bucata cu bucata economia nationala pentru a-si umple conturile personale. Apoi au falimentat sistemul de pensii, sistemul de aparare si sistemul sanitar si de invatamant al tarii. Este greu de explicat copiilor de astazi cum in locul mall-urilor unde somerii se plimba uitandu-se la vitrine au existat fabrici care exportau produse in toata lumea. Este greu sa ramai mandru cand unii dintre “romani” te-au lasat in fundul gol.

Ultimul, dar nu cel din urma dusman mentionat, este introspectia nationala, analiza dura a calitatilor, dar mai ales a defectelor ce transpira din istoria Romaniei si din comparatia noastra cu alte tari si popoare. Ori aceasta este exact cauza principala a complexelor de inferioritate pe care simtim, dar mai ales le trambitam oricui doreste sau nu sa ne asculte.

Acest lucru nu ne este benefic. Mai ales in conditiile in care nu mai avem laudatori. Trebuie sa incepem sa ne promovam singuri, sa ne facem reclama (chiar si in fundul gol), in acelasi mod in care marele vest s-a auto-promovat ca pe un salvator al romanilor satui de salam cu soia.

Aceasta introspectie trebuie sa se transforme cat mai repede intr-o moralitate orientata catre interior. Oglinda istoriei trebuie sa ne ajute exclusiv la a ne corecta, nu la a ne alimenta falsul sentiment de inferioritate. Nimeni pana acum nu este fara de pata; nu am inventat noi nimic rau pe lumea asta, totul a fost facut deja de altii cu mult timp inaintea noastra.

Nu trebuie sa uitam ca cei mai bine de 20 de ani scursi de la evenimentele din decembrie sunt marcati de naivitatea celui care in sfarsit a vazut ciocolata si crede ca mana care ii ofera dulciurile face acest lucru dezinteresat. Acum insa, ca oameni patiti si invatati, nu mai putem lasa lucrurile sa continue in aceiasi directie. Nu ne mai putem lasa condusi de aceiasi Iude care ne-au vandut destinul generatiilor noastre si a copiilor nostrii.

Corectarea greselilor ne va aduce demnitate, adica manifestarea exterioara a respectului de sine. De la demnitate pana la mandrie nu mai este decat un pas.

Inchei acest manifest pentru mandrie nationala si maturizarea noastra ca cetateni ai Romaniei cu remarca ca cutitul ne-a ajuns la os, iar mintea romanului de pe urma este ascutita. Privesc pustiirea campiilor si otravirea fantanilor nationale din prezent ca pe modul nostru traditional de aparare in fata navalitorilor. Putem reface totul atata timp cat nu uitam ca a fi roman nu este lucru de rusine.