Category: straini

Noul nationalism european

Acum, cand vestul a descoperit ca imparatul este gol (a se citi ca are datorii nesustenabile), ies la iveala adevaratele fete civilizate ale fiecaruia.

Inca nu pot sa uit plecarea de la kw cand, pe o mare agitata, asteptam cu totii mica ambarcatiune care sa ne va duce pe nep, vaporul cel mai mare din formatie, singurul dotat cu helio-punte si suficient de stabil pentru a pemite aterizarea elicopterului in ziua aceea. Eram vreo 15 cei care asteptam transferul. Barca putea lua odata numai 4 oameni. Trebuiau facute 4 curse. Cand barca s-a apropriat de noi, am simtit un cot in coaste; precipitat si-a facut loc capitanul. Dorea sa plece cu primul transport. Ii disparusera zambetul calm si atitudinea relaxata. Omul vroia sa ajunga mai repede acasa, chiar daca pentru asta trebuia sa imparta cu generozitate coate pentru a se baga in fata.

Acesta este un exemplu banal de metamorfoza in situatii mai mult sau mai putin critice a unor oameni care in situatii “normale” inspira incredere si control a situatiei.

La nivel de tara putem vedea aceste lucruri in Europa. Cei care pana ieri cunosteau o crestere constanta a nivelului de trai au aflat ca exista si caderi economice; au aflat ca stilul de viata mult prea costisitor fata de cat produc a dus la indatorari serioase care cu greu pot fi achitate. Politicienii, in imposibilitatea de a atrage simpatia maselor prin bunastare sociala, locuri de munca si perspectiva unui viitor sigur, au scos din maneca un as oarecum uitat mai bine de 65 de ani: nationalismul.

Exista deosebiri de esenta intre nationalismul de acum 65 de ani si germenii nationalismului care rasare acum in Olanda, Spania, Italia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Franta si Germania. In trecut nationalismul insemna dragostea de tara, de pamant. Insemna respectarea si promovarea istoriei si a culturii nationale. Cautam lucruri care sa ne apropie, ne cautam si ne iubeam semenii. Raportarea la exterior se facea exclusiv prin prisma impartasirii acestor valori; inferioritatea strainilor era masurata functie de gradul lor de integrare in ceea ce era considerat “autohton”, autentic.

Din aceste motive nationalismul european se baza pe 2 idei principale:

-          Sentimentul de identitate nationala;

-          Sentimentul de proprietate (tara asta este a noastra, din mosi stramosi).

Ulterior haina nationalista a inglobat si sentimentul imperialist al celor care istoric ocupasera mai multe teritorii in trecut (Germania, Marea Britanie, Franta, Olanda). Asa a inceput, la numai 20 de ani de la primul, cel de-al doilea razboi mondial.

Odata cu anii ’60, cand diferentele economice dintre est si vest se accentueaza, incepe o migratie consistenta catre miracolul capitalismului european. Primele generatii de emigranti au avut de infruntat discriminari puternice. Abia copiii lor au reusit sa estompeze sentimentele de superioritate ale “gazdelor” si sa fie acceptati ca egali in societatile in care se nascusera. La acest lucru a contribuit masiv si bunastarea generata de mana de lucru ieftina adusa de parintilor lor.

Acceptarea noului fond genetic, a noilor culturi si traditii a insemnat si diminuarea sentimentului de identitate nationala. De exemplu in Paris, in perioada vacantei de vara, se zice ca nu mai exista francezi. Raman numai emigrantii care isi permit vacanta numai atunci cand pot fi inlocuiti la locul de munca.

Nu pot uita vara acestui an cand, pentru scurta vreme, a trebuit sa fac naveta cu trenul regional intre Paris si Massy. Dimineata eram singurul alb din tren; in rest numai persoane provenite din fostele colonii franceze din Africa. Toti citeau coranul inainte de a incepe ziua de munca la 08:30.

(more…)

Si ei sunt ca noi

In timpul “operativei” de aseara am avut o discutie mai delicata. Membrii: 2 polonezi, 1 englez si mandea. Subiect:  cum Marea Britanie ar paraliza daca polonezii, principala forta de munca de import din regat, ar pleca acasa: nu ar mai avea cine duce gunoiul, nu s-ar mai gasi struguri si capsuni in magazine, cafenelele ar fi inchise din cauza lipsei de angajati, ziarele nu s-ar mai distribui, etc. Mai in gluma, mai in serios, polonezii i-ar lasa pe englezi sa se descurce singuri daca rata de schimb intre lira sterlina si zlot ar cobora sub 4.

Englezul a incercat sa loveasca inapoi spunand ca vor fi intotdeauna alte natii dornice sa continue munca intrerupta de polonezi, chiar pe bani mai putini. A exemplificat cu zona balcanilor (am apreciat maniera eleganta de a fi  inclus, fara a fi insa vizat in mod direct).

Atunci a venit raspunsul polonez care ne-a lasat atat pe mine cat si pe englez fara replica: daca  vin balcanicii, vin ca sa fure, nu ca sa munceasca.

Si atunci mi-am amintit de povestea bacalaureatului de anul acesta, in care 50% din elevii din Romania au picat. In anii precedenti eram prea preocupati sa ne mandrim cu rezultatele olimpicilor, sa ridicam pumnul in fata lumii intregi amenintand ca vom face de ras NASA. Atribuiam meritele a putini unui sistem schiop, cu o masa inertiala enorma, poate cel mai rezistent la schimbare sistem din Romania.  Uitam ca pentru rezultate bune la invatatura trebuiam sa facem meditatii la fiecare materie in parte.

Cel mai grav poate este ca parintii care acum acuza sistemul de inechitate intre generatii de elevi trec sub tacere faptul ca de ceva ani meditatiile facute cu profesorii de la clasa au devenit veritabile taxe de protectie pentru note mari. Dai banul sa faci meditatia, creste media generala, implicit sansele de a intra mai usor la facultate.

Parintii nu ar fi trebuit sa uite atat de usor sacrificiile mult prea mari facute pentru odrasle. Si-au luat de la gura ca sa plateasca meditatiile. Nu este usor sa asiguri un salariu de jumatate de norma pentru educatia copilului tau cand scoala este gratuita prin lege.

Asa cum niste olimpici ne-au orbit, facandu-ne sa credem ca avem un sistem educational viabil, asa ne orbesc in continuare si povestile de succes ale romanilor care si-au castigat prin munca respectul peste hotare. Suntem multi care muncim din greu, pe bani mai putini ca altii. Insa sunt si multi care fura. Avem multi “ambasadori” care ne construiesc o reputatie de lenesi si borfasi.

Unii dintre copiii nostrii se bazeaza pe copiat, unele dintre femeile aleg maritisul cu un pasaport de calitate superioara, iar unii dintre “barbatii” nostrii fura.

Alti copii sunt olimpici si exista destui romani care suprind prin adaptabilitate, disponibilitate de munca si creativitate. Sa fie procentul asta de 50% succes printre elevii romani aplicabil si peste generatii? Daca da, oare cum il putem creste la peste 75-80%?

Macar adolescentii au avut sansa unui dus rece vara asta. Noi astia mai batrani ce naiba facem?

Bucurestiul vazut prin ochi turcesti

De voie, de nevoie, a trebuit sa urmez sfatul dat de BD. Am iesit pe strazile ce inghit raurile Dambovita si Colentina plimbandu-mi musafirii turci, niste geologi umblati prin lume de la Universitatea din Istanbul.

Fiind weekend si avand de acoperit distante mari, am folosit majoritatea timpului automobilul proprietate personala. Pe langa zona de nord a orasului, am traversat de multe ori centrul orasului si cartiere precum (fostul) Centrul Civic, Dorobanti si Floreasca, insa si nu mai putin celebrele Colentina, Titan, Drumul Taberei si Militari.

Din criza de timp si idei, le-am propus ca obiective turistice Casa Poporului, pardon, Palatul Parlamentului am vrut sa zic, Centrul Vechi al Bucurestiului si Muzeul Satului.

Pana la urma, din criza de timp, am renuntat la vizitarea interiorului Casei Poporului (este o cladire destul de mare) si am batut cu piciorul zona Lipscani, iar apoi i-am dus la Muzeul Satului sa vada cum locuiau romanii la tara, inainte ca Moromete sa observe ca tinerii de la sat si-au trasformat gospodariile in case de vacanta, unde se odihnesc dupa munca usoara de la oras.

La plecare, in drum spre Otopeni, mi-au repetat de mai multe ori ca Bucurestiul este un oras frumos, curat, in care s-au simtit mereu in siguranta si cu standard inalte de trai.

M-a pus pe ganduri Hakan. Am inceput sa privesc mai atent in jur, sa reeditez in minte strazile jegoase in Haga si Amsterdam in care m-am lovit de miros de marihuana si prostituate la tot pasul cu numai 2 luni in urma. In lumina acestor amintiri triste olandeze, Bucurestiul a inceput sa capete o cu totul alta lumina.

Poate ca daca am invata sa fim mai politicosi unii cu altii am putea trai chiar foarte bine in acest oras. Am inceput sa sper din nou. Trebuie sa fac asta!