Criza despre care vorbeste toata lumea a fost pentru mine pana de curand o notiune strict teoretica, pe care o priveam suspicios. Insa timpul nu a mai avut rabdare si m-a lovit cu practica dupa ceafa.
In urma cu 1 saptamana sotia mea si-a pierdut slujba, iar eu am fost anuntat ca in 2 luni se vor face disponibilizari masive in flota seismica din cauza scaderii dramatice a numarului de contracte.
Ca orice supravietuitor care se respecta am inceput deja sa lucrez la un plan de rezerva trimitandu-mi CV-ul la diverse companii.
Prima optiune au fost companiile petroliere din Romania. Rompetrol, OMV, Lukoil, si Grup Servici Petroliere. In aceeasi ordine de idei am scris si la RomGaz.
Desi este incredibil, inca mai exista in Romania o companie care ofera servicii de prospectiune seismica de uscat – Prospectiuni SA. Am aplicat si acolo.
In numele viselor mele de cariera din tinerete nu am uitat nici companiile mari care includ (sau ar trebui sa includa) tangential si servicii de geofizica – Hidroelectrica si ApaNova.
In afara de contactul meu din Rompetrol – DN – nu am primit niciun raspuns. Mi se pare normal. A trecut abia o saptamana de la inceperea corespondentei, este perioada concediilor, iar factorii de decizie, daca nu sunt deja in vacanta, oricum au inceput sa o planifice.
In plus, nimeni nu are posturi vacante zilele acestea. Fie este lovit de criza, fie se restructureaza sau, pur si simplu, asteapta sa vada ce se mai intampla.
Am trimis CV-uri si in afara. La companii care fac gravimetrie si magnetometrie. Imi doresc o tranzitie catre geofizica ambientala.
Insa nici aici nu ploua cu contracte. Locurile de munca vacante se lasa asteptate.
In aceste conditii, trageam sperante ca a 2-a incercare de revenire la vatra, la munca in patrie pentru straini, sa aiba mai mult succes.
Mai multe despre prima mea incercare aici.
Elanul meu de a ma angaja in tara a fost insa curand redus la 0 de amicul meu VM care mi-a recomandat sa nu trec in CV ca am lucrat in afara.
- Asta, imi spunea el, iti diminueaza drastic sansele de angajare!
De ce? Un raspuns logic ar putea fi teama angajatorului ca nu poate oferi un pachet salarial competitiv cu cele din afara.
Ei bine, acest lucru nu sta in picioare! Marile companii din Romania angajeaza pe banda rulanta tineri absolventi de import pe pachete salariale net superioare fata de cele ale omologilor lor romani.
Numai costul chiriei si al diurnei unui expat depasesc cu mult un salariu de debutant pentru un roman neaos care sta dupa colt de companie.
Oare merita investia? Dati-mi voie sa afirm ca nu!
La nivel de top management este firesc sa avem numai straini. Ne-am dat acordul in acest sens cand am vandut toate companiile mari.
Insa la nivel de middle management Romania chiar nu poate produce nimic? Simplul pasaport pe care scrie Franta, Grecia, Marea Britanie, SUA sau Austria inseamna sine qua non aptitudini profesionale net superioare celor autohtone?
Daca raspunsul este NU inseamna ca avem de a face cu discriminare. Discriminarea romanilor la ei acasa. De catre companiile se bat cu pumnul in piept in presa ca sunt responsabile social in plan local (Corporate Social Responsibility pentru generatia Coca-Cola).
Probabil ca discriminare simt cei care adorm de oboseala in Rompetrol, oamenii cu experienta din Petrom, pardon, OMV, fetele tinere de la ghiseele BRD, baietii cu tricouri rosii din Carrefour, echipele tehnice din Romtelecom, Cosmote, Vodafone si Orange, etc cand fac ore suplimentare, in timp ce managerii de import se intorc acasa la 17:00 unde ii asteapta familia.
Pentru cei care au uitat, exista romanii care au murit de epuizare prin munca. Si munca pentru straini are costurile ei.
In 2005 eram primul roman care intra in flota seismica a WG. Am fost privit ca un OZN si am starnit uimire pentru ca intelegeam engleza.
Eu si multi altii ca mine am muncit mai mult decat au furat alti rommani. (Mi-ar place sa pot zice asta si despre oamenii politici din Romania).
Romanii care au trudit si trudesc peste hotare au reusit sa schimbe mentalitati. Datorita lor in prezent se pleaca mai usor din tara la munca. Nu mai suntem vazuti ca mancatori de lebede.
Insa pe zi ce trece este mai greu sa te intorci la munca in tara. Nu ne mai incadram in profilul angajatului agreat de companie.
Subiectul merita extins si in directia companiilor 100% romanesti care au emotii sa angajeze tineri la nivel de middle career formati in afara. Dar nu au intrat zilele in sac. Dupa tura zilnica de 12 ore voi incerca sa ma gandesc si la asta!
