Category: v1

Jurnal de bord 6

Angajatorul meu, asemeni oricui din industria petroliera, bate toba sus si tare cu normele de protectia muncii. Proceduri complicate care evalueaza pana si riscul de a sta pe WC sunt implementate. Posturi noi de consilieri pe probleme de protectia muncii sunt create. Suntem incurajati si recompensati sa raportam tot felul de nereguli care se abat de la procedurile si politicile de securitate ale companiei.

Acum 2 zile, pe o mare calma fara pic de briza, am iesit cu barca de interventii pentru activitati de intretinere a streamerelor. Probabil ca la soare erau minim 50 de grade Celsius. Dupa 5,5 ore am facut o insolatie puternica. Nu stiu ce culoare avea fata mea, insa colegii au oprit operatiunea si ne-am intors de urgenta la bord. Durerea atroce de cap, starea de greata si ameteala au trecut abia dupa 6 ore, dupa 2 seturi de pastile si asistenta medicala.

Am verificat periodic platforma noastra online de securitate sa vad daca cineva a raportat incidentul. Nu am gasit nimic legat de insolatia mea. M-a amuzat in schimb sa citesc cum cineva s-a simtit ofensat ca unul dintre colegi a facut dus cu usa de la cabina larg deschisa. Inclin sa cred ca sentimentele lui ar fi fost diferite daca in locul colegului ar fi fost o colega.

Normele de protectia muncii exista pe hartie si se aplica atata timp cand nu implica responsabilitate din partea managementului. Nimeni nu vrea sa auda ca cutare angajat a stat in spital din cauza orelor lungi de munca in conditii inadecvate.

Continuam sa raportam ca podeaua nu a fost maturate, ca filtrul de la masina de spalat nu a fost curatat la timp, insa cand cineva o pateste mai serios, ne scarpinam (si atat) mirati dupa ceafa. Cum e posibil ca asa ceva sa se intample cand uite ce implicati suntem in implementarea adecvata a normelor de protectia muncii!?

Lipsa de inteligenta

Pe vapor nu prea conteaza cum te imbraci atata timp cat haine iti sunt curate si iti acopera partile importante. Acum 2 zile insa am scos din dulap hainele mai de soi pe care le aveam cu mine: blugii si un tricou cu sigla companiei in dreptul inimii. Dupa dusul de dimineata am insistat un pic mai mult ca de obicei cu deodorantul. Cu putin timp in urma aterizasera pe punte numarul 1 si numarul 2 ai diviziei marine a CV. Erau inevitabile strangerile de maini si intrebarile adresate fiecarui department in parte.

Numarul 1 este un manager achizitionat cu un an in urma de la una dintre cele mai mari firme de tehnologie franceze. Numarul 2 un tip cu o vechime mare in CV, pornit de pe teren, care a urcat ulterior destul de rapid treptele ierarhice ale companiei.

Primele 2 ore ale turei au decurs obisnuit, noi holbandu-ne la ecrane. La un moment dat, cand tocmai incepusem sa speram ca vom fi uitati de trecerea in revista a vaporului, VIP-urile ne asediaza zambitoare. Incep intrebarile generale despre cum ni se pare viata in companie, cum este viata pe vapor, cum am ajuns sa lucram pentru CV si in ce consta munca noastra in general.

Cand le povestesc ca inainte am lucrat 2,5 ani pentru concurenta devin intrigati de persoana mea. Ma intreaba cum e CV fata de WG si ma provoaca sa fiu sincer. Sunt. Le zic ca echipamentele alora sunt mai bune (streamere manevrabile 3D de mai bine de 7 ani) si ii lovesc sub centura cand le zic ca celalalt management este mai eficient, raspunzand mult mai prompt cerintelor pietei (a se vedea valul masiv de concedieri care a marcat anii 2008 si 2009, lucru ce a insemnat  reducerea considerabila a pierderilor WG).

Am incercat apoi sa o dreg spunandu-le ca viata ca angajat in CV este mult mai buna, nu exista atata presiune si volum de munca ca dincolo, suntem platiti mai bine si am sentimentul ca angajatorul face eforturi reale sa ne fidelizeze pe termen lung ca angajati. Am subliniat faptul ca in WG nu am simtit niciodata ca compania face eforturi sa ma pastreze, tendinta generala fiind de a rula oameni noi prin sistem cu o ciclicitate medie de 3-5 ani.

Stiu ca am facut din nou dovada lipsei de inteligenta. Si nu neaparat din cauza sinceritatii. Ma tem ca ce am incercat eu sa arat ca e bun in CV – loialitatea fata de angajat, latura umana a managementului si o atmosfera relaxata – pentru numarul 1, cel obsedat de optimizarea costurilor, a devenit un handicap ce trebuie corectat cat mai repede.

In ziua de azi, succesul se masoara functie de gradul de nefericire al angajatului. Cu cat angajatii sunt mai nemultumiti, cu atata managementul este mai eficient. Eu cu siguranta ca voi fi uitat, insa nu si mesajul meu.

“Avem angajati prea multumiti, acest lucru trebuie corectat!” este concluzia probabila cu care au plecat VIP-urile de la noi din department. Oare cat de repede pot verifica aceasta teorie?

Pendulul

Privind mereu catre orizont, acolo unde valurile par mai domoale, poti lua in piept mai usor si mai increzator o mare de evenimente mereu rascolita de capriciul vremii. Spectrul viitorului, atunci cand reusim sa ramanem optimisti, ne ajuta sa transformam mai usor prezentul in trecut.

Ce se intampla insa daca viitorul ramane incremenit intr-un etern prezent si nu poate fi modificat substantial?

Studiu de caz temnita.

Temnita, prin prisma izolarii indelungate, te face uitat si te face sa uiti tot ce stiai inainte. Presupune adaptarea la noi reguli de viata, inseamna o noua casa si o noua familie. O adaptare perfecta la inchisioare poate surveni numai in urma abandonului total al oricarui gand de evadare. Orice nostalgie legata de lumea pierduta din trecut impiedica ranile insingurarii sa se inchida si te transforma intr-un neadaptat, permanent constient de propria drama. Insa timpul lucreaza si ne modeleaza pe fiecare dintre noi. Adaptare sau eliminare din sistem. Astfel , mai devreme sau mai tarziu, veteranii din inchisori nu au alta solutie decat sa uite de lumea din afara zidurilor si sa devina regii micului regat ce le-a fost permis.

Ce fac insa cu cei care sunt expusi numai temporar la libertate, cei care nu sunt nici liberi si nici nu au sansa de a devini monarhi ai izolarii? Ce fac marinarii, cei care sunt lasati periodic sa pluteasca in carena unei cutii metalice plutioare si apoi readusi  buimaci lumii largi?

Pendulul acesta este teribil in conditiile in care  vrei sa atingi un viitor a carui directie este perpendiculara pe planul de ocilatie a transhumantei apa – uscat. Lupta cu eterna readaptare la mediul permanent in schimbare nu este pentru oricine.

In aceste conditii, tintind un viitor ce pare de la distanta a fi linistit, trebuie sa iei in piept valuri mai dese si mai mari. Orizontul iti promite ceea ce cauti, astfel ca dai din brate neobosit. Insa pana cand? Vei putea oare atinge orizontul inainte ca apa sa te traga la fund?

Maturitate profesionala obosita

 

le tue celule

desen realizat de Ioana Diaconu

Azi s-au facut 10 zile de cand nu am mai vazut lumina soarelui. Ba nu, mint. Am mai iesit de 2 ori pe puntea superioara, cate 10 minute. Erau programate niste exercitii de protectia muncii – om peste bord si incendiu. Imbracati in echipament complet de protectie a trebuit sa raspundem disciplinat la apel, iar echipele dedicate sa simuleze interventii eficiente functie de situatie. In felul asta am putut simti stropii de ploaie calda (nu era soare) ce imi cadeau fata.

Avem mult de munca si un client dificil care doreste nejustificat de multe copii ale datelor. Cumulat, colegul meu R. se teme sa se apropie de benzile magnetice. Acolo, daca faci vreo gresala, zbori din firma. Asa ca eu, mai nepasator, m-am ales cu aceasta sarcina in exclusivitate. Alerg de la monitoare la benzi si inapoi, timp de 12 ore pe zi, 7 zile din sapte.

De asta poate astazi am spus ca 18 impartit la 3 fac 9, dupa care am rectificat cu 5,6. Creierul meu a intrat in greva.

Mai am 2 saptamani. Altii in situatia mea si-ar dori o pauza. Eu insa nu. Imi place ca nu mai pot gandi. Nu mai simt timpul. Cad in pat, ca apoi sa ma trezesc la dus si apoi sa incep inca o zi.

Munca a inceput sa ma defineasca. Numai despre asta mai pot vorbi, numai asta mai pot intelege. Este poate trist ca la intrebarea legata de familia de acasa pusa de un coleg proaspat sosit la bord i-am raspuns ca avem un proiect destul aglomerat, iar activitatea ilegala de pescuit din zona ne face viata foarte grea.

Este poate trist ca acum sunt ceea ce uram acum 4 ani, insa acelasi lucru dovedeste ca m-am maturizat si m-am responsabilizat profesional. Nu mai am dorinte, ganduri sau initiative in afara de celor din sfera muncii.

Si sa ma mai si bucur din cauza asta!