Category: viata de cartier

Transhumanta

De la vapoare de metal catre blocuri de beton inconjurate de asfalt si inapoi.

De la mateloti (fie ei seismici sau nu) catre oameni “normali” si inapoi.

De la o lume abstracta alcatuita dintr-o disciplina fizica militara si ganduri menite sa te faca sa evadezi in libertatea mentala catre o lume haotica in care actiunile sunt excluziv rezultate logice ale impulsurilor de moment si inapoi.

Am revenit in lumea “normala”. Renovez casa, repar masina, incerc sa diminuez furtul de la Olanesti; mi-am amanat masterul olandez din considerente financiare si sper sa avem o vara racoroasa in Bucuresti.

Nu mai fug. Am nevoie de un an sa imi trag sufletul. Ma bucur de transhumanta. Strang bani ca sa sar asemeni unui electron pe un nivel energetic superior.

Vesel si constructiv

perioada de criza

desen realizat de epimirand

BD mi-a spus ca eu fac lumea sa planga, iar el face lumea sa rada. Mi-a oferit chiar si o imagine procentuala a sferei noastre de influenta: 75% din cei din jurul nostru plang, in timp ce numai 25% rad. I-am raspuns ca a ramas neschimbat, adica un optimist.

Dincolo de estimarile noastre diferite, nu pot sa nu remarc adevarul spuselor prietenului meu. Prea mult pesimism in ceea ce scriu eu pe acspot.

Pana si AI, un alt vechi prieten, mi-a spus ca am devenit un carcotas steril, care nu face decat sa se planga.

Pentru BD scriu ceva vesel, ceva datator de speranta:

Vremurile ce se prefigureaza la orizont aduc o greutate mult mai mare calitatii umane a colectivului de la servici. Renumerati aproape simbolic, nu vom mai merge la munca motivati de ratiuni financiare. Hazul colegilor nostrii de necaz va deveni un stimulent mult mai puternic pentru trezirea de dimineata.

In intampinarea lui AI vin cu solutii de iesire din criza cu fruntea sus, fara compromisuri umilitoare la adresa unor categorii defavorizate ale societatii:

Sa impuscam pensionarii!

(more…)

Dileme noi

Revenit acasa dupa 5 saptamani de pribegie, m-am dus la chioscul de ziare sa imi iau Dilema Veche pentru a putea avea dileme noi.

O dilema am avut imediat cand am vazut ziarul intr-o punga de plastic, impreuna cu un DVD. Pachetul costa 12 lei, adica beneficia de o crestere a pretului de 400% intr-o vreme de criza (de toate categoriile) damboviteana.

Nu inteleg de ce trebuie sa iti gonesti cititorii aproape fanatici prin cresterea astronomica a pretului, ca si credinta ca cine cumpara ziarul vrea de fapt sa se uite la filme, fie ele sau nu cu dichis.

Aceasta nu este fidelizare, ci inregimentare intr-o politica veche, ca si dileme noastre, in care ca sa primesti papiote cu ata de cusut trebuie sa cumperi gumari de la cooperativa (perioada ’80-’90 pentru generatia Coca-Cola).

Domnilor, desi aveati un produs bun, pe care ca sa il vindeti nu trebuia sa ma mituiti cu DVD-uri, pe mine m-ati pierdut de musteriu. Eu pot citi si online ceea ce domniile dumneavostra publicati.

Fitness pentru pensionari

Bunica-mea are 80 de ani. Sta in cartierul Floreasca, pe strada Chopin, aproape de blocul doamnei Udrea.

Astazi, la ora 08:50 am primit un telefon in legatura cu ea. Sora mea, cu o voce precipitata, imi spune ca mamaia vrea sa se duca pe bulevardul Basarabia, in Pantelimon. De acolo si numai de acolo, pensionarii pot lua GRATUIT 13 kilograme de faina si 5 kilograme de zahar. Pot sa o duc cu masina?

Nu pot. Sunt in santier, cu bucataria in recompartimentare. Ii propun sa facem asta saptamana viitoare.

Mamaia, pensionara trecuta prin multe, stie ca ce e mana nu e minciuna si ca alegerile prezidentiale nu tin la nesfarsit. Fara sa imi spuna se duce singura din Floreasca in Pantelimon de unde vine singura cu 13 kilograme de faina.

La telefon imi spune ca peste 2 saptamani poate lua si 5 kilograme de zahar!

Acum la TVR1 vorbeste Geoana despre protectie sociala. Tinerii din fundal aplauda. Ma intreb daca fetele alea de 20 de ani au acelasi nivel de fitness cu mamaia mea de 80 de ani.

Cu siguranta nu au motivatia ei!