Category: vv

Geologie

Pana acum am avut o “calatorie” buna. Munca, cunostiinte noi asimilate, vestile bune in general de acasa, dar mai ales planurile de viitor ma fac un pic euforic. La mai putin de 2 saptamani de a ma intoarce in Bucuresti am moralul mai mult decat decent.

Izolarea noastra de lume insa s-a acutizat din cauza eruptiei vulcanului din Islanda. Paralizarea temporara a zborurilor peste Atlantic a produs intarzieri ale schimbului de echipaj. Sunt aici baieti care ar fi trebuit sa fie acasa de mai bine de 5 zile. Biletele de avion pentru ei au ajuns ieri, insa marea este acum agitata – valuri de peste 3 metrii – ceea ce face aterizarea elicopterului imposibila.

Insa lumea seismicii nu se poate opri. Oamenii, cei care fac masinile sa mearga, trebuie sa le pazeasca in continuare, peste program. Notiunea de “forta majora” a fost inventata pentru a conserva profitul chiar in conditiile in care termenii contractuali nu sunt indepliniti.

In mijlocul acestor evenimente am putut asista la modul in care Europa si-a tratat prizonierii: crescand preturile la hoteluri si la biletele de tren.

Pe fondul acestor profituri nejustificate si imorale, marile piete bursiere reclama piederi semnificative. Chiar si pretul petrolului, o marfa care nu are nimic de a face cu norul de cenusa vulcanica sau trasportul aerian, da vina pe geologie pentru scaderea pretului.

Traim intr-o lume in care notiunea de dezvoltare durabila exista doar teoretic, iar specula, cand are la orizont spectrul profitului, capata dimensiuni biblice.

Companiile feroviare europene au avut o sansa istorica de a face dovada unui transport alternativ mai comod si mai ieftin decat avionul. Insa prin cresterea temporara a pretului s-au asigurat ca pasagerii care au scos mai multi bani din buzunar nu vor mai folosi si a doua oara caile ferate.

Pietele bursiere si-au aratat adevarata fata – un magazin de vise – care nu are nicio legatura cu bunurile sau serviciile care exista concret pe piata. Cea mai mica adiere de vant poate schimba “politica de investii” a celor care tranzactioneaza actiuni (adica a speculantilor bursieri), scazand sau crescand valoarea unor companii, independent de rezultatele concrete ale acestora.

Profitul pe termen scurt ne guverneaza existenta si ne alunga viziunea pe termen lung. Geologia ne arata doar adevarul care se ascunde dincolo de suprafata.

Marinari

Facem parte din echipaje diferite – el tine de echipa maritima, eu de cea seismica. Ne-am intersectat de mai multe ori pe puntile vaporului. Totdeauna ne-am salut politicos si ne-am zambit cordial.

Astazi l-am zarit mancand singur in sala de mese. Mi-am facut un ceai verde cu miere si lapte si m-am asezat langa el.

Am inceput sa vorbim despre incercarile mele nereusite de a rupe cateva cuvinte in norvegiana. La un moment dat dialogul a devenit mai personal si mai animat.

- Cati ani ai? ma intreaba cand ii spun ca ma pregatesc sa ma mut pentru 2-3 ani in Olanda pentru a face un master acolo.

- 31, ii raspund.

- Esti de doua ori mai tanar ca mine, imi raspunde zambind. Doi-trei ani nu inseamna nimic la varsta ta.

- Nu poate fi adevarat, am exclamat. Intr-adevar, este greu de crezut ca norvegianul marunt din fata mea poate avea 60 de ani. Parul si barba scurta carunte ii pun in evidenta pielea bronzata, iar tricoul ii acopera muschii zvelti.

- Anul acesta, in decembrie, fac 60, imi raspunde zambind. Sunt pe mare din ’67, continua sa imi povestesca. Am lucrat cinci ani pe un vas de pescuit, iar apoi, dupa o pauza de 6-7 luni in care am condus camioane, m-am reintors pe valuri. Am 4 copii, trei baieti si o fata. Cel mai tanar are 28 de ani, iar cel mai in varsta 34. Doi dintre baieti mei sunt si ei marinari. Am noua nepoti, suntem o familie mare, incheie mandru.

In sala de mese suntem numai noi doi: un marinar carunt, cu o experienta de 43 de ani pe valuri, cu familie numeroasa care il asteapta acasa, bronz perfect si muschi antrenati. In fata lui sta un ochelarist de doua ori mai tanar, care isi doreste ca la varsta interlocutorului sau sa fie si el la fel de implinit sufleteste.

Societatea te vrea standardizat

Pot numara cu degetele de o singura mana discutiile pe care le-am avut cu norvegienii despre modul in care vad ei viata in general.

Astazi insa Arni, un membru al echipajului maritim al E (compania norvegiana care ne inchiriaza vapoarele) m-a abordat in sala de mese cu intrebarea “Cum e viata in seismica?”

I-am spus ca nu e rea, insa ca se poate si mai bine. Insa figura lui ironica m-a intrigat. L-am intrebat de ce este curios in legatura cu asta.

Mi-a spus ca avem prea multe reguli, proceduri de lucru si standarde. Ca sistemul nostru de organizare si munca impiedica individul sa mai gandeasca si ca il transforma intr-un simplu executant.

Apoi din ce in ce mai inversunat, m-a intrebat retoric cum vor creste copii nostrii in aceasta societate.

Atunci am inteles ce starnise aceste ganduri in capul lui Arni.

In urma cu numai 4 ore GQ, una din cele 3 nave de suport si aprovizionare, venise sa ne aduca combustibil. Nimic neobisnuit pana aici pentru norvegieni. Alimentarea din mers la o viteza de 4,5 noduri, in timp ce faci seismica WAZ in formatie de 4 vapoare, devenise o rutina pentru echipa noastra.

De data aceasta norvegienii, in numele protectiei muncii si al unificarii manierei de lucru a CV cu E, au trebuit inaintea manipularii paramelor sa tina o sedinta (tool box) in care sa se asigura ca fiecare stie ce are de facut. Dupa aceasta au trebuit sa semneze procesul verbal al sedintei.

Arni, care facea lucrul aceasta de 10 ani, impreuna cu aceiasi colegi, fara nicio sedinta introductiva, nu intelegea utilitatea acestei birocratii.

Atunci l-am luat deoparte pe Arni si i-am spus ca are dreptate. Compania nu vrea sa gandim, ci numai sa executam. Si nu vrea sa executam oricum, ci numai standardizat.

Si daca nu executam conform standardelor si procedurilor primim evaluari proaste, care ne vor pune intr-o lumina proasta profesional si “intelectual”. Si ca cele doua deprecieri vor atrage sine qua non handicapul social.

Dorinta aceasta, mai nou devenita obsesie, rezida in dimensiunea companiei; numeroasele sale straturile ca si raspandirea sa geografica impieca un control eficient al actiunilor indiviului. De incredere nu poate fi vorba. Si atunci apare necesitatea de a transforma oamenii in masini. (Nu i-am zis lui Arni ca asta gandea Taylor la inceputul secolului trecut).

Arni a inceput sa ma priveasca cu simpatie. Ne-am despartit zambind.

Nu ii spusesem ca incerc sa fiu un angajat perfect, ca incerc sa imi suprim gandurile si ca ma concentrez pe contul bancar si ca imi doresc sa fiu catalogat drept “capabil” in noua oranduire sociala multilateral standardizata.

Jurnal de bord 4

Am terminat o tura grea de vapor. In primele 2 zile am fost anuntati ca vin disponibilizari masive. Au urmat zile stresante, in care fiecare isi construia un plan de rezerva in caz ca …

In cea de-a 4-a saptamana, la intrarea in tura, seful departamentului de procesare ma prinde la cafea si ma intreaba daca mai sunt interesat sa devin procesator de date seismice.

(Dausesm un interviu in acest sens cu 1 an in urma si pierdusem de tot speranta ca acest transfer va avea vreodata loc).

Evident ca eram interesat!

Pretul era o vacanta de numai 2 saptamani, urmand ca pe 25 august sa lucrez pe noua pozitie pe V1. Am acceptat bucuros, mai ales ca noul transfer ma pune intr-o pozitie mai sigura in anul care vine.

Dupa numai 2 zile oferta devine semioficiala, in sensul ca este gasit un inlocuitor pentru mine.

Din pacate, nici pana in data de astazi nu am primit o oferta oficiala de la companie. Nu sunt insa prea ingrijorat. Departamentul de HR este la Geneva, adica intr-un loc unde oamenii isi respecta concediul. Maruntisuri gen actualizarea contractului de munca pentru un amarat nu sunt o urgenta in aceasta perioada.

Trebuie sa marturisesc ca dupa primirea vestii am reusit sa ma mai relaxez. Mi-am dat seama cat de afectat fusesem de vestile rele abia cand un mecanic american proaspat transferat pe vapor mi-a spus ca mai trebuie sa mai si zambesc din cand in cand. Ori pentru mine, romanul care facea mereu haz de necaz, acest lucru este un semnal de alarma.

Am terminat cele 5 saptamani de vapor in forta, cu un incendiu in sala motoarelor. O teava care alimenta cu combustibil un generator a inceput sa picure deasupra acestuia. Viteza de reactie si corectitunea deciziilor primului inginer a facut ca totul sa se termine cu bine.

In mai putin de 2 minute alimentarea cu combustibil a fost taiata, generatorul oprit, camera care separa generatorul de motoarele principale izolata si inundata cu dioxid de carbon.

Cand flacarile au izbucnit, alarma era déjà data, iar lipsa oxigenului din camera a facut ca focul sa se stinga in cateva minute.

A fost o intamplare interesanta, care ne-a facut sa privim mai atent masurile de securitate la bord. Sunt sigur ca la antrenamentele de incendiu membrii echipajului vor fi mai cooperanti data viitoare.

Am ajuns acasa unde incerc din nou sa imi termin o parte din treburi.

Astept sa incep munca de procesator, o treapta in plus pentru a intelege mai bine de ce naiba stau pe 5 saptamani pe mare.