La sfarsit de 2011

Am petrecut Craciunul in Antalia recuperand echipamentul. Revelion ma va prinde in Dubrovnic reconfigurand echipamentul pentru un nou proiect.

Acasa se mananca sarmale, piftie si porc; se bea tuica de productie proprie si se deschid cadouri. Acasa exista reuniuni de familie si de prieteni.

Pe vapor avem 30 de minute sa mancam o masa mai dichisita; baietii care lucreaza pe puntea din spate isi asteapta randul sa intre in atmosefera “festiva”.  Se deapana amintiri despre cum se petrece Craciunul si Revelelionul in mod traditional acasa.

Multi considera petrecerea sarbatorilor pe vapor un chin. Eu ma gandesc ca sunt norocos ca am un salariu bun si ca pot face aproape orice moft (nu fitza) familiei. Nici trecerea anilor nu ma mai face sa tresar. De mai multa vreme privesc in urma fara manie; muncesc mult,imbatranesc, insa am si satisfactii.

Un singur gand insa nu mai imi da pace de la o vreme. Cand si cum am reusit sa nu mai traiesc deloc pentru mine? Ma simt ca un vatman care nu poate avea nicio optiune in afara sinei de tramvai cand ia decizii. Nu exista stanga sau dreapta, numai inainte. Nici macar frana brusca nu poti sa pui de frica sa nu accidentezi calatorii.

Nu trecerea timpul ma framanta. Ma macina dorinta de a (re)incepe sa merg pe jos, sa cotesc, sa ma opresc sau sa alerg cand  vreau acest lucru. Promit sa ma intorc rapid la tramvaiul meu si sa imi continui  sa merg pe sine, fara ca interesele calatorilor sa fi lezate in vreun fel.

S-ar putea sa le placa lor sa isi vada vatmanul relaxat, zambitor si mereu mandru de meseria lui.

Noul nationalism european

Acum, cand vestul a descoperit ca imparatul este gol (a se citi ca are datorii nesustenabile), ies la iveala adevaratele fete civilizate ale fiecaruia.

Inca nu pot sa uit plecarea de la kw cand, pe o mare agitata, asteptam cu totii mica ambarcatiune care sa ne va duce pe nep, vaporul cel mai mare din formatie, singurul dotat cu helio-punte si suficient de stabil pentru a pemite aterizarea elicopterului in ziua aceea. Eram vreo 15 cei care asteptam transferul. Barca putea lua odata numai 4 oameni. Trebuiau facute 4 curse. Cand barca s-a apropriat de noi, am simtit un cot in coaste; precipitat si-a facut loc capitanul. Dorea sa plece cu primul transport. Ii disparusera zambetul calm si atitudinea relaxata. Omul vroia sa ajunga mai repede acasa, chiar daca pentru asta trebuia sa imparta cu generozitate coate pentru a se baga in fata.

Acesta este un exemplu banal de metamorfoza in situatii mai mult sau mai putin critice a unor oameni care in situatii “normale” inspira incredere si control a situatiei.

La nivel de tara putem vedea aceste lucruri in Europa. Cei care pana ieri cunosteau o crestere constanta a nivelului de trai au aflat ca exista si caderi economice; au aflat ca stilul de viata mult prea costisitor fata de cat produc a dus la indatorari serioase care cu greu pot fi achitate. Politicienii, in imposibilitatea de a atrage simpatia maselor prin bunastare sociala, locuri de munca si perspectiva unui viitor sigur, au scos din maneca un as oarecum uitat mai bine de 65 de ani: nationalismul.

Exista deosebiri de esenta intre nationalismul de acum 65 de ani si germenii nationalismului care rasare acum in Olanda, Spania, Italia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Franta si Germania. In trecut nationalismul insemna dragostea de tara, de pamant. Insemna respectarea si promovarea istoriei si a culturii nationale. Cautam lucruri care sa ne apropie, ne cautam si ne iubeam semenii. Raportarea la exterior se facea exclusiv prin prisma impartasirii acestor valori; inferioritatea strainilor era masurata functie de gradul lor de integrare in ceea ce era considerat “autohton”, autentic.

Din aceste motive nationalismul european se baza pe 2 idei principale:

-          Sentimentul de identitate nationala;

-          Sentimentul de proprietate (tara asta este a noastra, din mosi stramosi).

Ulterior haina nationalista a inglobat si sentimentul imperialist al celor care istoric ocupasera mai multe teritorii in trecut (Germania, Marea Britanie, Franta, Olanda). Asa a inceput, la numai 20 de ani de la primul, cel de-al doilea razboi mondial.

Odata cu anii ’60, cand diferentele economice dintre est si vest se accentueaza, incepe o migratie consistenta catre miracolul capitalismului european. Primele generatii de emigranti au avut de infruntat discriminari puternice. Abia copiii lor au reusit sa estompeze sentimentele de superioritate ale “gazdelor” si sa fie acceptati ca egali in societatile in care se nascusera. La acest lucru a contribuit masiv si bunastarea generata de mana de lucru ieftina adusa de parintilor lor.

Acceptarea noului fond genetic, a noilor culturi si traditii a insemnat si diminuarea sentimentului de identitate nationala. De exemplu in Paris, in perioada vacantei de vara, se zice ca nu mai exista francezi. Raman numai emigrantii care isi permit vacanta numai atunci cand pot fi inlocuiti la locul de munca.

Nu pot uita vara acestui an cand, pentru scurta vreme, a trebuit sa fac naveta cu trenul regional intre Paris si Massy. Dimineata eram singurul alb din tren; in rest numai persoane provenite din fostele colonii franceze din Africa. Toti citeau coranul inainte de a incepe ziua de munca la 08:30.

(more…)

Retrospectiv 1

La doua zile dupa ce am ajuns acasa am primit o insiintare pe emailul de serviciu ca voi fi transferat pe OCH.

De cand am primit vestea si pana am pus piciorul pe noua carcasa metalica timpul a trecut repede. Ocupatiile simultane de student, sot si tata m-au tinut in priza in scurta mea “pauza” de 4 saptamani avuta la dispozitie.

Am citit tot felul articole legate de rezolutie seismica, am dat si am luat doua examene, am fost sora medicala si doica doua zile (si doua nopti) cand s-a imbolnavit nevasta. Am dormit putin, iar crestetul capului este acum si mai aerisit de la stresul la care a fost expus.

Am avut timp pana si sa citesc stiri si articole despre politica si economie romaneasca si internationala. M-am cufundat (atunci cand am putut) in profunda ingrijorare colectiva a pierderi suveranitatii tarii in fata unificarii politicilor bugetare ale membrilor UE si am citit cu placere unele articole generate de ziua de 1 decembrie  despre ce mai inseamna dragostea de tara in ziua de astazi.

Exista un pret care trebuie platit cand vrei (sau trebuie) sa faci lectura si sa ai grija de familie: nu mai ai timp de altceva. In afara de drumul de 20 de minute de “acasa” pana la scoala si inapoi si de plimbarea de seara cand ii aratam lui M. ratele si lebedele de pe canalele Delft-ului si avioanele care se pregateau sa aterizeze in Amsterdam nu am iesit din casa. Ba nu, mint. Ma mai duceam la supermarket sa fac cumparaturi ca sa fie mereu frigiderul plin.

Desi am iesit la carciuma numai de doua ori, se pare ca in ultimele 5 luni am castigat circa sapte kilograme in plus. Exista o mica speranta ca poate cantarul vaporului este stricat, insa chiar si asa semnalul de alarma trebuie tras.

Am ajuns pe noul vapor exact in perioada cand avea loc schimbarea managementului maritim. Pentru prima oara dupa multa vreme, nu mai lucrez cu echipaj maritim norvegian, ci francez. Victimele colaterale ale acestei schimbari au fost un pulover de lana primit cadou de la nevasta si o parte din lenjeria mea intima. Primul a disparut miraculous din vestiar, probabil intr-o geanta a celor multi care plecau acasa, cea de-a doua parte fiind luata intr-un exces de zel si entuziasm francez din spalatorie si aruncata la gunoi. Cineva a presupus ca hainle mele apartineau fostului echipaj si fusesera uitate acolo, asa ca s-a grabit sa faca curatenie la noul loc de munca.

Zilele astea m-au adus pe tarmul Antaliei, un loc care stiam ca este popular pentru europeni si rusi. Ajuns acolo am inteles de ce: munti inalti chiar langa apa, preturi decente, servicii bune. Turismul insa poate fi afectat in viitor; Antalia se pregateste de foraje marine pentru petrol.

Aproape a mai trecut un an.

Corespondente Theophyle Politeia

Anumite bloguri te obliga sa revi. Unul dintre ele este Theophyle Politeia. Autorul scrie constant, echidistant, dar mai ales extrem de documentat despre politica interna si externa si internationala. Este o placere si o economie de timp sa vezi lumea prin paginile Theophyle Politeia.

Unul din articolele sale recente – Salvatorii de la Frankfurt – m-au facut sa scriu 2 comentarii mai extinse pe marginea subiectului. Le redau mai jos:

Draga Theophyle,

Reformarea UE este un proces extrem de interesant. Ar trebui sa fim mandrii ca traim zile istorice ca acestea. Insa incercarea de a incadra evenimentele in anumite modele tip contract social sau folosira teoriei lui Toynbee privind evolutia si decandeta civilizatiilor mi se par niste abordari nepotrivite.

Mult mai pragmatica mi se pare abordarea simplista, dar eficienta, a lui Francis Fukuyama, care vede evolutia politica ca pe o necesitate financiara in a finanta razboiul / expansiunea.

Ce se intampla in ziua de astazi pare complicat, insa incerc sa reduc totul la niste elemente simplificate:

- In primul rand vorbim strict de putere financiara. Daca in trecut politicul si economia mergeau mana in mana, in prezent incep sa cred ca politicul este subordonat economiei. Controlul distributiei informatiei, la fel ca si transformarea planetei intr-o mare piata de desfacere eliberata de geografie si impedimente de comunicare au facut iluzorie existenta guvernelor. Totul este acum global. Insa banii nu sunt globali. Ei sunt concentrati de mult in maini dibace care folosesc usurinta coruperii celor saraci in folosul propriu.

- UE, de dragul zilelor cand reprezenta singurul continent “civilizat”, doreste sa joace un rol important pe scena mondiala. Fiecare tara europeana luata separat nu mai poate avea un impact semnificativ in lume. Se doresc aliante utile, insa democratia nu functioneaza nici la nivel inalt, la fel cum esuaza pe strazile europene. Conceptul englezesc de Commonwealth (o combinatie zic eu eficienta intre un contract social si dictatura absoluta spre un bine comun) nu se poate aplica pentru ca fiecare doreste sa aiba drept de viata si de moarte asupra viitorilor vasali;

- Cei care incearca sa ajunga la niste decizii comune (Marea Britanie, Germania si Franta) sunt 3 natiuni care nu au lucrat foarte bine in trecut, dimpotriva;

- Nu in ultimul rand, insularii (atat la propriu cat si la figurat) britanici incep sa aiba din nou politica externa clasica “divide et impera“. Cand vad ca nu pot domina fac tot posibilul de a demonta aliante care ii pun in inferioritate.

Pe acest zgomot de fond politic apar inflexiuni mult mai subtile, insa cu atat mai periculoase ale celor care doresc sa reduca fiecare cetatean european la un simplu contribuabil la domeniu privat. Criza politica este speculata (poate si alimentata) de cei care doresc sa dezorienteze cetateanul de rand deja privat de numeroase drepturi si sa-l faca sa creada ca ii este benefica o noua renuntare si mai larga de libertati. Este vorba de un nou contract social cu caracter global, nu statal, asa cum era obisnuiti pana ieri.

Grupul de Frankfurt sunt niste politicieni. In spatele lor insa sunt finantatori interesati de expansiune si de unificarea pietelor de desfacere. Democratia omiprezenta pe care Fukuyama o striga acum un deceniu ca reprezentand sfarsitul istoriei este calea catre unificare si semnarea contractului social catre corporatii internationale. Cand stirile sunt controlate, iar sistemul este atat de generos in a promova modele sociale de succes obediente si mereu creditate de banci, nu avem alta cale decat sa marsaluim cantand cantece patriotice inchinate celor care ne ofera un “job”.

UE se va intampla. Euro nu va muri. Noii contribuabili vor incepe sa plateasca catre domeniu privat sume obscen de mari care prin esalonarea lor in timp ii vor implica si pe copiii nostrii. Acestia din urma, nascuti intr-un sistem in care singurul drept cetateanului cetatii globale va fi plata contributiilor catre corporatii internationale, nu vor sti ca se poate si altfel. Si ne vom bucura cu totii de democratie si de faptul ca discriminarea a disparut, iar granitele de orice fel sunt istorie.

Recomand cartea lui George Orwell – 1984. Vorbeste despre un viitor utopic, care mie insa mi se care ca este in formare.

Interventie la comentariul lui Bogdan Popa

bune remarci acspot.

am totuşi o întrebare: de ce domină discursul acesta cum că “finanţatorii” sunt interesaţi de unificarea pieţelor şi de “putere” în general. Nu e în interesul tuturor (mai ales al celor mai săraci cărora unificarea pieţelor le dă slujbe şi le pune pâinea pe masă) să funcţioneze economia corect?

în general am o întrebare: de ce, invariabil, finanţatorul este personajul negativ? ce s-ar putea face fără încrederea finanţatorului în proiectul sau persoana pe care o finanţează? vedem foarte bine ce se petrece fără această încredere, finanţatorul se debarasează de datoriile neviabile pe care dacă le mai ţine mult îl pot doborî, iar dependenţii de credit de toate felurile (companii, state, indivizi) trebuie să se descurce fără mult-urâtul finanţator.

Nu suntem toţi în aceeaşi corabie?

(more…)