jurnal acspot

Anumite bloguri te obliga sa revi. Unul dintre ele este Theophyle Politeia. Autorul scrie constant, echidistant, dar mai ales extrem de documentat despre politica interna si externa si internationala. Este o placere si o economie de timp sa vezi lumea prin paginile Theophyle Politeia.

Unul din articolele sale recente – Salvatorii de la Frankfurt – m-au facut sa scriu 2 comentarii mai extinse pe marginea subiectului. Le redau mai jos:

Draga Theophyle,

Reformarea UE este un proces extrem de interesant. Ar trebui sa fim mandrii ca traim zile istorice ca acestea. Insa incercarea de a incadra evenimentele in anumite modele tip contract social sau folosira teoriei lui Toynbee privind evolutia si decandeta civilizatiilor mi se par niste abordari nepotrivite.

Mult mai pragmatica mi se pare abordarea simplista, dar eficienta, a lui Francis Fukuyama, care vede evolutia politica ca pe o necesitate financiara in a finanta razboiul / expansiunea.

Ce se intampla in ziua de astazi pare complicat, insa incerc sa reduc totul la niste elemente simplificate:

- In primul rand vorbim strict de putere financiara. Daca in trecut politicul si economia mergeau mana in mana, in prezent incep sa cred ca politicul este subordonat economiei. Controlul distributiei informatiei, la fel ca si transformarea planetei intr-o mare piata de desfacere eliberata de geografie si impedimente de comunicare au facut iluzorie existenta guvernelor. Totul este acum global. Insa banii nu sunt globali. Ei sunt concentrati de mult in maini dibace care folosesc usurinta coruperii celor saraci in folosul propriu.

- UE, de dragul zilelor cand reprezenta singurul continent “civilizat”, doreste sa joace un rol important pe scena mondiala. Fiecare tara europeana luata separat nu mai poate avea un impact semnificativ in lume. Se doresc aliante utile, insa democratia nu functioneaza nici la nivel inalt, la fel cum esuaza pe strazile europene. Conceptul englezesc de Commonwealth (o combinatie zic eu eficienta intre un contract social si dictatura absoluta spre un bine comun) nu se poate aplica pentru ca fiecare doreste sa aiba drept de viata si de moarte asupra viitorilor vasali;

- Cei care incearca sa ajunga la niste decizii comune (Marea Britanie, Germania si Franta) sunt 3 natiuni care nu au lucrat foarte bine in trecut, dimpotriva;

- Nu in ultimul rand, insularii (atat la propriu cat si la figurat) britanici incep sa aiba din nou politica externa clasica “divide et impera“. Cand vad ca nu pot domina fac tot posibilul de a demonta aliante care ii pun in inferioritate.

Pe acest zgomot de fond politic apar inflexiuni mult mai subtile, insa cu atat mai periculoase ale celor care doresc sa reduca fiecare cetatean european la un simplu contribuabil la domeniu privat. Criza politica este speculata (poate si alimentata) de cei care doresc sa dezorienteze cetateanul de rand deja privat de numeroase drepturi si sa-l faca sa creada ca ii este benefica o noua renuntare si mai larga de libertati. Este vorba de un nou contract social cu caracter global, nu statal, asa cum era obisnuiti pana ieri.

Grupul de Frankfurt sunt niste politicieni. In spatele lor insa sunt finantatori interesati de expansiune si de unificarea pietelor de desfacere. Democratia omiprezenta pe care Fukuyama o striga acum un deceniu ca reprezentand sfarsitul istoriei este calea catre unificare si semnarea contractului social catre corporatii internationale. Cand stirile sunt controlate, iar sistemul este atat de generos in a promova modele sociale de succes obediente si mereu creditate de banci, nu avem alta cale decat sa marsaluim cantand cantece patriotice inchinate celor care ne ofera un “job”.

UE se va intampla. Euro nu va muri. Noii contribuabili vor incepe sa plateasca catre domeniu privat sume obscen de mari care prin esalonarea lor in timp ii vor implica si pe copiii nostrii. Acestia din urma, nascuti intr-un sistem in care singurul drept cetateanului cetatii globale va fi plata contributiilor catre corporatii internationale, nu vor sti ca se poate si altfel. Si ne vom bucura cu totii de democratie si de faptul ca discriminarea a disparut, iar granitele de orice fel sunt istorie.

Recomand cartea lui George Orwell – 1984. Vorbeste despre un viitor utopic, care mie insa mi se care ca este in formare.

Interventie la comentariul lui Bogdan Popa

bune remarci acspot.

am totuşi o întrebare: de ce domină discursul acesta cum că “finanţatorii” sunt interesaţi de unificarea pieţelor şi de “putere” în general. Nu e în interesul tuturor (mai ales al celor mai săraci cărora unificarea pieţelor le dă slujbe şi le pune pâinea pe masă) să funcţioneze economia corect?

în general am o întrebare: de ce, invariabil, finanţatorul este personajul negativ? ce s-ar putea face fără încrederea finanţatorului în proiectul sau persoana pe care o finanţează? vedem foarte bine ce se petrece fără această încredere, finanţatorul se debarasează de datoriile neviabile pe care dacă le mai ţine mult îl pot doborî, iar dependenţii de credit de toate felurile (companii, state, indivizi) trebuie să se descurce fără mult-urâtul finanţator.

Nu suntem toţi în aceeaşi corabie?

(more…)